VIDEO: Veşti proaste pentru focşăneni. Primarul Bacinschi a anunţat că nu vom avea apă caldă până pe 10 august.

Visan Bacinschi Dobre si Seciu

UPDATE: În cadrul conferinţei de presă de astăzi, edilul Bacinschi a precizat că, foarte probabil, focşănenii nu vor beneficia de apă caldă până pe 10 august. “Trebuie să găsim soluţii apoi, pentru că vom începe testele la noua centrală…”, a adăugat Bacinschi.

Imagini VIDEO de la conferinţa de presă, mai jos!

Bacinschi a anunţat că apa caldă a fost oprită ieri, 1 iulie, din mai multe motive: “Reparaţiile pe care vrem să le facem în oraş, la reţea, dar şi datoriile de 10 milioane de lei (100 de miliarde de lei vechi) pe care le au focşănenii“. Mariean Vişan, director interimar la ENET, a spus că alţi agenţi economici au de plată aproximativ 5,5 miliarde de lei vechi, iar instituţiile bugetare aproximativ 2,5 miliarde de lei vechi.

Întrebări şi răspunsuri 1:

Întrebări şi răspunsuri 2:

UPDATE2: Primarul municipiului Focşani dispune convocarea Consiliului Local al Municipiului Focşani, în şedinţă de îndată, pentru data de 3 iulie 2013, orele 11,00 la sediul Primăriei municipiului Focşani din Bdul. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis Şedinţa este publică. Ordinea de zi va fi adusă la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Focşani, B-dul Dimitrie Cantemir nr. 1 bis şi pe site: www.focsani.info, secţiunea Comunicate.

Ştirea iniţială:

Primăria Focşani a anunţat pentru astăzi, 2 iulie, ora 14.00, o conferinţă de presă susţinută de primarul Decebal Bacinschi, la sediul instituţiei, pe tema situaţiei SC ENET S.A. Vrancea Media TV va transmite astăzi detalii despre discuţiile din cadrul conferinţei, dar şi imagini VIDEO.

Tot astăzi, 2 iulie 2013, începând cu ora 19:30, la statuia lui Stefan cel Mare de lângă Muzeul de Istorie, va avea loc o manifestare comemorativă dedicată împlinirii a 580 de ani de la naşterea Marelui Voievod.Vor participa ansambul Ţara Vrancei, Corul Pastorala şi Teatrul Municipal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE