VIDEO: Laura Bretan, discriminată de ”jurații” homosexuali ai Eurovisionului pentru că s-a declarat susținătoarea căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Cum e cu faza cu teoria discriminării, „domnilor”? Funcționează doar unilateral?

Ecourile după concursul aranjat Eurovision nu s-au stins, mai ales că se înmulțesc dovezile care arată că Laura Bretan a fost penalizată pentru poziția ei in cadrul Referendumului pentru Căsătorie din octombrie 2018. ”Cu o lună în urmă, Laura a fost favorita lui William și Deban, la prima lor reacție în fața cântecelor din selecția românească, dar acum au pedepsit-o pe Laura cu scoruri mici și cred că este pentru că ei, ca homosexuali, au simțit că este ”NEDREPT” să permiți unui homofob să intre în concursul Eurovision”, a declarat jurnalistul Alecu Racoviceanu, făcând referire și la sloganul transsexualului austriac Conchita (femeia cu barbă) din 2014: „Suntem de neoprit!

Compozitorul cântecului interpretat de Laura Bretan, Mihai Alexandru, a afirmat și el: ”din cauza unor motive care n-au nici o legătură cu muzica, a trebuit să acceptăm acest deznodământ. Noi ne-am asumat de la început acest lucru, știam ca pot exista urmări iar ele nu au întârziat. Vă rog să mă scuzați, dar aceasta este părerea mea. Am pierdut cea mai mare șansă de a aduce anul următor, Eurovisionul în România.

Românii au votat Laura Bretan, doi jurați ne-au acordat note maxime, prestația ei și tot pachetul au fost impecabile, dar din cauza unor motive care n-au nici o legătură cu muzica, a trebuit să acceptăm acest deznodământ. Noi ne-am asumat de la început acest lucru, știam ca pot exista urmări iar ele nu au întârziat. Întrebarea mea este următoarea: Nu cumva avem de-a face un soi de discriminare?

Nu cumva Eurovisionul deviază de la ideea de bază care ne unea pana acum, adică muzica. Mi-as dori să se menționeze clar în regulamentul acestui concurs, că participanții creștini nu au dreptul sa concureze, măcar sa știm o treabă de la început. În acest fel se pot evita situații ca aceasta, care a avut ca rezultat dezamăgirea unui copil de 16 ani, plus majoritatea românilor, iar toată munca unei echipe a fost aruncata pe apa sâmbetei.

Draga mea, Laura, aseară ai strălucit pur și simplu, ai cântat impecabil și îți mulțumesc din tot sufletul meu pentru aceasta experiență pe care am trăit-o împreună”, a scris Mihai Alexandru. (A. M. Be.)

2 Responses to VIDEO: Laura Bretan, discriminată de ”jurații” homosexuali ai Eurovisionului pentru că s-a declarat susținătoarea căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Cum e cu faza cu teoria discriminării, „domnilor”? Funcționează doar unilateral?

  1. lucica iliescu 21/02/2019 at 12:40

    Vocea ta LAURA e din alta lume parca ireală…perfecțiunea e un cuvant mic …ULUITOR AI CÂNTAT!

    Răspunde
  2. Daria 28/02/2019 at 12:18

    Eurovisionul nu mai este demult un concurs corect!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.