VIDEO: Ion Lefter, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a dat cărţile pe faţă: “Generaţia mai tânără trebuie să înţeleagă anumite lucruri”

Ion Lefter procuror

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ion Lefter, a susţinut azi o conferinţă de presă în care a sintetizat cei 24 de ani în care a fost prim-procuror adjunct şi, ulterior, prim-procuror.

Lefter s-a referit, indirect (fără a da nume), şi la actuala generaţie de magistraţi, fie ei judecători sau procuori, generaţie care ar trebui să vadă cu alţi ochi profesia de magistrat. Pe de o parte, Lefter le-a recomandat magistraţilor să se dedice muncii dând dovadă de integritate, dar şi să se bucure ponderat de o viaţă personală, “cât mai puţin în prim-planul vieţii publice. Trebuie să se înţeleagă faptul că o relaxare în familie, la cinema, la teatru, la sport, la bibliotecă… este necesară în condiţiile unei munci de multe ori infernală.

Pe de altă parte, consider că trebuie evitate apariţiile excesive în mediul public, în mass-media, sau alte apariţii în locuri publice alături de diferite persoane. Nu poţi face în spaţiul public ceea ce face o persoană obişnuită. Trebuie să fii un model de comportament.

Faptul că eu am rezistat 24 de ani în funcţii de conducere la Parchet nu a fost întâmplător. Am avut puţini prieteni, am încercat să fiu un model prin cunoştinţele mele juridice şi prin faptul că nu am impus niciodată vreunui subaltern o anumită directivă într-un dosar. În plus, am avut mare grijă la modul în care am apărut în viaţa publică“,  a precizat Lefter.

Florin tirlea micsoratAcesta a fost înlocuit în funcţia de prim-procuror de către Florin Ţîrlea (foto dreapta), cel care recent a organizat o conferinţă de presă cu doar doi jurnalişti şi un cameraman. De altfel, Ţîrlea a şi fost reclamat la Consiliul Superior al Magistraturii pentru faptul că a făcut discriminare şi nu a invitat la conferinţa de presă organizată toată mass-media din Vrancea.

Ieri, Ion Lefter a invitat personal, la conferinţa de presă de azi, pe toţi jurnaliştii din Vrancea care scriu pe justiţie. De altfel, în sala în care a avut loc evenimentul azi au luat loc 12 oameni din presa locală.

 Vrancea Media vă prezintă imagini VIDEO de la conferinţa de presă: 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.