VIDEO. Ion Dinu, veteran de război: ”Mi s-a promis mărirea pensiei dar de la vorbă la faptă e drum lung” (…)”Merg la vot, pentru că de fiecare dată am mers”

Veteranul de război Ion Dinu, de 94 de ani, a participat joi, 9 mai, la festivitatea de comemorare a eroilor români, festivitate desfășurată la Focșani, la statuia din fața fostului tribunal. La 94 de ani, având o soție de 82 de ani (foto stânga jos), nea Dinu trăiește în gospodăria sa din Câmpineanca, cu greutățile aferente vârstei. Trei copii i-au plecat din țară, unul i-a murit, iar un al cincilea lucrează în București. Niciunul nu a rămas în Vrancea, motivele fiind lesne de înțeles, în condițiile în care județul este subdezvoltat, după aproape 30 de ani de administrație PSD-istă, în diverse forme și cu diverse denumiri. Într-un interviu acordat cotidianului Știrile Vrancei (foto dreapta), veteranul Ion Dinu a povestit, printre altele, că i s-a promis mărirea pensiei și pentru meritele sale din război, fiind sublocotenent în rezervă, ”însă de la vorbă la faptă e drum lung”, că nu i se pare normal ca un condamnat penal (Liviu Dragnea) să conducă un partid politic, adăugând că va merge la vot pentru că ”de fiecare dată am mers”.

Material comandat de PNL. Realizat de Media Vemo. Cod mandatar financiar: 41190007

Vrancea Media vă prezintă câteva pasaje din interviul acordat de Ion Dinu ziarului Știrile Vrancei:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.