VIDEO EXCLUSIV. ÎPS Părinte Ciprian: ”Fostul preot Giorgică Vatră făcuse din Biserica Sf. Andrei SRL-ul propriu, afacerea sa ilicită. Pe el și pe Nela Panaite i-am atins la afaceri. Acum, riscă să ajungă la pușcărie pentru exercitarea fără drept a unei profesii”

IPS Ciprian la Ateneul Pastia
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, episcopul Buzăului și al Vrancei, a reacționat public, în două rânduri, în ultimele zile, după ce mai mulți focșăneni au participat la parterul unui bloc la o ”slujbă” de ”sfințire” a unei asociații constituite de Nela Panaite, liderul grupului de mireni din jurul fostului preot Giorgică Vatră, ex-paroh al Parohiei Sf. Andrei din Focșani. Giorgică Vatră a fost invitat să facă „slujba de sfințire” a sediului Asociației Creștinilor Ortodocși ai Parohiei Sfântul Andrei și Sfântul Nectarie, un sediu în care a fost amenajat un spațiu tip ”altar” de biserică, cu catapeteasmă și alte elemente asemănătoare unui locaș de cult, deși membrii ei susțin că este asociație filantropică, nu bisericească, așa cum este trecut și în statut.

Parintele Vatra slujire sediu asociatie.jpg

ÎPS Părinte Ciprian a explicat care au fost motivele pentru care s-a ajuns la oprirea de la slujire a părintelui Vatră, pe care îl acuză că făcea afaceri în Biserică, împreună cu Nela Panaite, responsabilă de comenzile de la pangar (magazinul bisericesc). Explicațiile au venit după slujba de aseară, de la Biserica cu hramul Sf. Ioan Botezătorul din Focșani, dar și acum câteva zile, la conferința organizată de Asociația Părinți pentru Ora de Religie Vrancea.

Vrancea Media vă prezintă o parte din stenogramele intervențiilor ÎPS Ciprian și, la finalul postării, un material VIDEO cu afirmațiile ierarhului:

Acele persoane pentru care am avut multă răbdare nu și-au cerut iertare și s-au constituit într-o asociație așa cum m-au amenințat de anul trecut… În luna ianuarie 2015, doi dintre capii grupării de la Parohia Sf. Andrei m-au amenințat verbal și în scris că dacă nu fac ce vor ei își vor face o asociație separată. Iată că s-a confirmat ceea ce mi-au transmis încă de acum un an. Orice creștin care este în eroare, care greșește și care apoi își cere iertare nu are cum să nu fie iertat de preot, de ierarh. Dar mândria este mai presus de orice la unii frați de-ai noștri și iată unde s-a ajuns”.

”Fostul preot Vatră a trecut drept un preot cu har, de parcă nu toți preoții au har, dar sunt unele lucruri despre care frățiile voastre nu știați și nici eu nu am știut până la un moment dat. Era pe lăcomie, avea interese pecuniare, a considerat că Biserica Sf. Andrei îi aparține, că este un SRL, o biserică personală, o piață de desfacere cu comerț ilicit. Nu întâmplător a ajuns să aibă o casă foarte mare, apartamente în Focșani și mai multe mașini… Dar îi plăcea să pozeze într-un preot cu har…”

”I-am spus să renunțe la afacerile de la Biserică, să ștergem cu buretele ce a făcut în ultimii 12 ani și să pună început bun. Nu a vrut… S-a rostogolit din ce în ce mai mult… Vă spun aceste lucruri să fiți în cunoștință de cauză, să spuneți și la alții care s-ar putea îndrepta către gruparea schismatică…”

”Fratele lui este preot la Brăila și mi-a spus că a rămas stupefiat și că toți membrii familiei l-au rugat pe fostul preot Giorgică Vatră să se liniștească dar nu a vrut să asculte… Neascultarea, mândria și lăcomia după bani sunt păcatele care l-au dus în situația de astăzi pe Vatră Giorgică….

”A ajuns să asculte de o femeie, Nela Panaite, care este șefa asociației înființate. De altfel, pe Vatră Giorgică și pe Nela Panaite i-am atins la afaceri și asta a fost nemulțumirea lor. Nela Panaite încasa bani pentru pomeniri, prelua comenzile de care se ocupa Vatră, la pangarul Bisericii Sf. Andrei, făceau comerț cu obiecte bisericești trimise în alte țări. De acolo își trăgeau banii… Asta era adevărata față a preotului Vatră. I-am spus să înceteze, să aleagă: ori preoție, ori afaceri. Să nu încalce statutul și legile bisericești și nici demnitatea de preot. Am mers o bună perioadă în sensul salvării lui pentru că, alături de credincioși, a construit acel lăcaș de cult, dar nu a vrut să înțeleagă”.

Parintele Vatra slujire 4

Fostul preot Giorgică Vatră riscă să ajungă la pușcărie acum, deoarece, deși este mirean fiind oprit de la slujire, exercită o profesie fără drept. Așa cum un medic este exclus din profesie și nu mai poate exercita actul medical, așa și fostul preot Vatră… Există jurisprudență la acest capitol pentru că un ex-preot din Bacău a fost condamnat pentru exercitarea fără drept a profesiei de preot. El nu are voie să slujească, să poarte ținută preoțească, să semneze ca preot…

”Ei bine, ați auzit și frățiile voastre că undeva la parterul unui bloc se adună acum mai multe persoane, ca sectarii, spunând că sunt creștini ortodocși. Nimeni nu poate pretinde asta când se rupe de Biserică și nu mai ascultă de ierarh… Fostul preot Vatră, care a căzut în neascultare, mândrie și lăcomie face acolo așa-zise slujbe care nu au nici o valoare. Nu poate exista preot fără episcop, de la care primește hirotonia… El s-a rupt de Biserică.. Am așteptat să se îndrepte dar nu a făcut nimic. A ales să nu asculte de episcop, ci de o femeie, Nela Panaite, cea care a fondat asociația schismatică”.

ONG-ul înființat de Nela Panaite se numește Asociaţia Creştinilor Ortodocşi ai parohiei Sfântul Andrei şi Nectarie din Focşani, sediul fiind ”sfinţit” acum o săptămână de către fostul preot Giorgică Vatră.

Pe Facebook au apărut mai multe imagini de la parterul unui bloc de pe strada Pictor Grigorescu, acolo unde Giorgică Vatră apare îmbrăcat în preot. Unul din mesajele postate pe FB:

S-a înfiinţat Asociaţia Creştinilor Ortodocşi ai parohiei Sf. Andrei şi Sf. Nectarie din Focşani, care are deja peste o sută de membri (şi înscrierile continuă), asociaţie care are ca principal scop acţiuni sociale şi caritabile, dar care militează şi pentru păstrarea valorilor creştin-ortodoxe, aşa cum ni le-a lăsat Domnul Isus Hristos şi, prin tradiţie, Sfinţii Părinţi. L-am avut alături şi pe preotul nostru drag, părintele Vatră Giorgică, pe care l-am invitat să ne sfinţeasca sediul...”.

”Îmi fac datoria să vă anunț aceste lucruri pentru că e normal să știți că un grup de oameni care nu vor să asculte de Biserică și l-au rătăcit și pe acest nefericit părinte care a ajuns să asculte de o femeie, nu de un episcop. Trăim în epoca neascultării, a hoției, a corupției…”

”Până acum nu am vorbit despre problemele fostului preot Vatră, tocmai pentru că am vrut să protejez prestigiul său și pe al clerului… Am crezut că va înțelege. Dar pentru că mare parte din mass-media este ostilă Bisericii am ales să vorbesc… Îmi fac datoria de conștiință să vă spun aceste lucruri, pentru a nu mai exista confuzie”.

”Am considerat, inițial, că problemele trebuie rezolvate în cadrul Bisericii și că iertarea trebuie să fie primordială… Deși mi s-a recomandat să-l caterisesc de prima dată, am preferat să discut cu el și să-l aduc pe calea cea bună. Din 2014 și până acum am tot sperat că va realiza că a greșit și va veni pe drumul cel bun. Însă, după ultimele evenimente, am decis să spun public dreptcredincioșilor creștini, la toate predicile pe care le voi ține de azi înainte, situația exactă în care s-a aflat fostul preot Vatră, pentru că de mai bine de un an Biserica este atacată pe acest subiect, în condițiile în care o parte din mass-media a creat în jurul fostului preot Vatră o aură de persecutat, de preot corect care este pedepsit pe nedrept de către mine.

”Și ce pedeapsă i-am dat? O lună la mănăstire, la pension aș putea spune, pe timp de vară, la Mănăstirea Mușunoaiele (foto jos), unde a cântat la strană… A făcut cerere să nu meargă la mănăstire iarna, că este frig, și să intre copiii săi în vacanță. I-am făcut pe plac.”

Parintele Vatra la Musunoaiele

”Nu este singurul preot cu probleme din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Asta e realitatea și nu am de gând să ascund față de credincioși problemele cu care ne confruntăm”.

”Nu l-am caterisit de prima dată, ci am așteptat mai bine de un an să se detașeze de acel grup… și să se îndrepte. El însă nu s-a îndreptat și a tolerat atacurile unor credincioși la adresa ierarhului… Simt durerea pierderii unor suflete care au ales să meargă în acea asociație, dar Dumnezeu a dat fiecăruia libertatea de a face orice dorește. Noi nu-i putem opri pe oameni, putem doar să le arătăm mereu calea cea bună. Eu am conștiința împăcată. Am avut răbdare din 2014 și până acum cu fostul preot Vatră”.

Acele persoane care au produs schisma ne-au jignit, ne-au amenințat, ne-au dat în judecată pentru lucruri bisericești… Vă dați seama, dacă părintele duhovnic vă oprește de la împărtășanie, cum să te duci la instanță să ceri anularea deciziei preotului…?? Ca să vedeți până unde s-a ajuns...”

2 Responses to VIDEO EXCLUSIV. ÎPS Părinte Ciprian: ”Fostul preot Giorgică Vatră făcuse din Biserica Sf. Andrei SRL-ul propriu, afacerea sa ilicită. Pe el și pe Nela Panaite i-am atins la afaceri. Acum, riscă să ajungă la pușcărie pentru exercitarea fără drept a unei profesii”

  1. oanea 18/03/2016 at 16:32

    cine sunt ” sectarii ” ???????????

    Răspunde
  2. Pt Vatra și toate sectele inselate 04/04/2016 at 15:05

    FEREASCĂ DUMNEZEU! NU VA JUCAȚI CU ASA CEVA.Aceasta întâmplare nefericita trebuie sa rămână ca o durere veșnică în sânul Bisericii Drept Mărioara.
    CINE SUNT SECTANȚII!?Pai 2 sunt căile rătăcirii
    Cea mai grea cale este când Dumnezeu în mila sa te ajut lăsat sa te naști în Biserică Creștin Ortodoxa iar tu prin orbirea mintii și a sufletului și prin interpretarea proprie a scriiturii de duci la o alta “asa zisa religie”
    Iar a 2 a cale de rătăcire este sa rămâi acolo unde ți a fost dat sa te naști deși Bunul Dumnezeu a zis ca adevărul va trece prin toate urechile. Dar aceștia din urmă dacă nu au puterea sufleteasca de a lua decizia de a veni în sânul Bisericii lui Hristos vor avea o judecata mai blândă spun sfinții părinți deoarece nu s au născut în adevărul religios.
    Dar cei care au știut și ortodocsi fiind s-au rupt de TRUPUL LUI HRISTOS vor avea o altfel de judecată
    Atenție oameni buni nu toți care apar cu Binele în prim plan este și bine.Cercetați! Tatăl minciunii nu vine cu coarne ca ar speria prostimea.Inseala pe om prin dogme! El știe ca oamenii nu citesc nu studiază,sunt aroganți, leneși, nu se roagă, și de aceea strâmbă înțelesul lucrurilor.
    Atenție la secte!
    Paziti-va copiii de secte!
    Învățați copiii în dreapta credință ca atunci când ei mari vor creste și se vor întâlni cu un sectar sa știe ce sa îi răspunde
    Nu va jucati dragi oameni
    Rugați-vă pt bietul Vatra!poate mila lui Dumnezeu îl va readuce la Dreapta credință

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.