VIDEO: Despre luptătorii anti-comuniști și mărturisitorii din temnițe, într-o dezbatere organizată de Casa de Cultură din Odobești

Casa de Cultură ”Constantin C. Giurescu” din Odobești, în parteneriat cu Asociația Foștilor Deținuți Politici şi Victime ale Dictaturii din România – Filiala Vrancea și Liceul Teoretic ”Duiliu Zamfirescu” din localitate, a organizat ieri manifestarea ”Argument împotriva uitării”.

Invitații, în marea lor parte elevi din Odobești, au aflat detalii pe care nu le cunoșteau despre lupta anti-comunistă și au putut pune întrebări la care li s-a răspuns de către directorul Casei de Cultură, Valentin Romeo Muscă, moderatorul întâlnirii. Acesta a prezentat o serie de cărți și o carte poștală dedicată evenimentului, carte poștală pe care s-a tipărit harta României cu locurile în care au existat închisori, lagăre etc.

Evenimentul a fost prilejuit de Ziua Foștilor Deținuți Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, (9 martie) zi stabilită de Parlamentul României pentru a comemora pe cei care s-au prăpădit în temnițele comuniste și a rememora ororile din Gulagul românesc. A fost aleasă ziua de 9 martie pentru că în calendarul ortodox este ziua de pomenire a celor 40 de mucenici din Sevastia, uciși în timpul persecuției creștinilor din Imperiul Roman.

9 martie este Ziua Bărbăției și Curajului, Ziua Demnității și Recunoștinței față de cei care au înfruntat teroarea în perioada 1944-1989”, a punctat Valentin Romeo Muscă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE