URGENT: Consilierii municipali ai PNL au depus un proiect pentru realizarea de urgență a unui sens giratoriu pe șoseaua de centură, în zona Praktiker – OMV Petrom

FOTO: La intersecția de la Praktiker au loc numeroase accidente rutiere.

Consilierii municipali ai PNL au depus un proiect pentru realizarea unui sens giratoriu pe șoseaua de centură, în zona Praktiker – OMV Petrom. Liberalii solicită Primăriei Focșani să amplaseze de urgență mai multe balize cu nisip pentru formarea unui sens giratoriu provizoriu pe DN 2 – E 85, până la realizarea unui sens giratoriu definitiv.

Centura ocolitoare a municipiului Focșani este una pe care se petrec numeroase accidente (incidente) rutiere, în creștere de la an la an. Acum este iarnă și numărul accidentelor ar putea crește, din cauza carosabilului. Nu întâmplător în ultimii 20 de ani au fost realizate sensuri giratorii la intrarea în Focșani dinspre Mărășești, la intrarea în zona Carrefour, în intersecția spre Mândrești, iar la intersecția spre Milcovul s-au montat semafoare”, a precizat Nicu Tănase (foto), președintele PNL Focșani.

În expunerea de motive, consilierii liberali au mai precizat: ”Acțiunea de prevenire a accidentelor rutiere trebuie să continue și cu intersecțiile de la intrarea în Focșani dinspre Golești și la intersecția de la Praktiker – OMV Petrom. Ca autorități locale trebuie să luăm urgent măsuri pentru a preveni accidentele rutiere pe centura ocolitoare a municipiului. Până la realizarea unui sens giratoriu definitiv, cu toate aspectele structurale/de construcție aferente puse la punct și realizate, avem datoria să ne asigurăm că accidentele din zonele cu probleme se vor reduce la maxim.

Astfel, propunem realizarea unui sens giratoriu provizoriu, din balize cu nisip, în intersecția de la Praktiker – OMV Petrom, astfel de balize provizorii fiind amplasate pe mai multe drumuri europene și naționale din România, în funcție de gravitatea și numărul de accidente produse în zonele respective.

Cum zona Praktiker – OMV Petrom a devenit extrem de periculoasă, cu foarte multe accidente rutiere, propunem realizarea urgentă a sensului giratoriu respectiv, în condițiile în care centura municipiului a trecut în administrarea municipalității focșănene”.

Inițiatori proiect de hotărâre: Tănase Neculai, Dimitriu Ana Maria, Buzoi Dan, Filimon Ionuț, Drumea Alina, Ciocoeaș Laura, Dobre Alin Claudiu, Gheoca Dumitru Corneliu

2 Responses to URGENT: Consilierii municipali ai PNL au depus un proiect pentru realizarea de urgență a unui sens giratoriu pe șoseaua de centură, în zona Praktiker – OMV Petrom

  1. Luci. 23/01/2018 at 14:44

    Bravo Dl.Presedinte Neculai Tănase si echipei partidului PNL focșani se vede ca are grija de cetățenii orasului Focșani si numai luati aminte cei din opoziție ca nimic nu faceti pentru noi vrincenii .
    Bravo PNL focșani.

    Răspunde
  2. VASILE 23/01/2018 at 23:00

    SEMAFOARE LA INTERSECTIA CU SURAIA, NU MILCOVUL.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE