”Undeva, cândva…” (de Vasile VOICU)

Primăvara, în ultima duminică a lunii aprilie, înainte de începutul pășunatului, intrase-n obișnuința satului copilăriei mele acțiunea de igienizare a islazului, curățarea resturilor vegetale uscate, o impulsionare a generozității naturii, moment de ieșire a comunității din amorțeala iernii. Acțiunea, prin lipsa dificultății, a pericolului și a greutății muncii prestate, în fapt o joacă mai aparte, permitea și participarea copiilor, ca și la alte asemenea „prestații”, învățătorilor și profesorilor, de voie-de nevoie, revenindu-le sarcina în a-și organiza și însoți clasele de elevi, hoarde gălăgioase, „înarmate” cu săpăligi, greble și furci…

Cum în acel an erau „cei mai mari dintre cei mici”, anul terminal al ciclului primar, ciclul primar făcut de fiecare în satul lui, urmând ca din toamnă să se întrunească la „gimnazial”, în școala mare, din satul reședință al comunei, c-așa era organizat învățământul atunci, într-una din pauzele de joacă învățătorii găsiră de cuviință să-i prezinte unii altora.

Cuprinși de solemnitatea și noutatea momentului, mai curajos ori mai timid, făcură cunoștință unii cu alții, în atmosfera veselă creată, fiecare descurcându-se în felul său printre glumele și șușotelile amicale, prezentările mai detaliate făcute celor cu rezultate mai bune la învățătură nefiind altceva decât obstacole-n plus în calea depășirii situației de către aceștia, iar punerea lor alături, băiat și fată, ca reprezentanți meritoși ai „grupurilor” lor, primea astfel valoarea de premoniție, nu doar în conștientul împricinaților, o sadică provocare pentru anii ce urmară, o condiționalitate prea sever impusă interacțiunii lor viitoare… Și, cel puțin în parte, prea sever resimțită… (Vasile VOICU)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE