Tinerii fermieri au solicitat APDRP peste 272 milioane de euro într-o singură sesiune

În cadrul celei mai recente sesiuni de primire a proiectelor de finanţare pentru Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), au fost depuse 7.971 de solicitări de finanțare de către tinerii fermieri români.

Valoarea totală a acestor solicitări de fonduri europene de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) se ridică la 272,3 milioane de euro. Așadar, alocarea de 120.886.096 de milioane de euro pentru această sesiune a fost depăşită de peste 2 ori.

Astfel, acordarea finanţării va fi decisă în urma selecției cererilor de finanțare în funcție de punctajele obţinute de fiecare proiect în parte.

Sesiunea de primire a proiectelor a fost deschisă în perioada 1 iunie – 6 iulie 2012, fiind alocate toate fondurile pentru această măsură de finanțare. Practic, pentru a răspunde solicitărilor tinerilor fermieri și având în vedere cererea foarte mare de fonduri nerambursabile, au fost puși la dispoziția solicitanților toți banii disponibili până la finalul perioadei de finanțare, respectiv 2013.

Pentru obținerea finanțării europene nerambursabile, tinerii fermieri au întocmit proiecte de investiții pentru înființarea sau modernizarea fermelor vegetale, a stupinelor dar și pentru creșterea animalelor.

Cele mai multe cereri de finanţare conforme au fost depuse de solicitanţii de fonduri nerambursabile, din Regiunea 6 Nord-Vest. Astfel, aceştia au depus, la sediile Oficiilor Județene ale APDRP, 1.457 de proiecte, în valoare totală de aproximativ 50 de milioane de euro. Regiunea 4 Sud-Vest urmează Regiunii 6 Nord-Vest, cu 1.415 de proiecte conforme depuse, în valoare totală de 47,2 de milioane de euro. Pe locul trei, cu 1.214 de proiecte conforme depuse, cumulând 43,2 de milioane de euro, se află Regiunea 2 Sud-Est.

Până în acest moment, în cadrul acestei măsuri de investiții, au fost semnate contracte de finanțare pentru 8.044 proiecte, având o valoare totală nerambursabilă de peste 162 de milioane de euro. Plățile efectuate până acum, către beneficiarii Măsurii 112, sunt în valoare de 106,8 milioane de euro.

Până la începutul lunii mai 2012, au fost finalizate 587 de proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri, în valoare de 12,8 de milioane euro. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 230 de proiecte, prevăd investiții mixte (culturi vegetale și creșterea animalelor), fiind urmate de 191 de proiecte care vizează investiții în culturi de câmp.

De asemenea, prin 133 de proiecte s-au realizat investiții în horticultură. Alte proiecte finalizate vizează sectorul vitivinicol, culturi permanente (plantații pomicole, arbuști fructiferi, pepiniere, vița-de-vie, livezi etc.) lapte și produse lactate, precum și creșterea porcinelor, a animalelor ierbivore și a păsărilor de curte.

Comunicat primit de la APDRP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.