Simulare de cutremur la colegiile Cuza și Unirea

???????????????????????????????Marţi, 3 martie a.c., la două unităţi de învăţământ din municipiul Focşani, s-au desfăşurat exerciţii de evacuare a elevilor şi personalului din cadrul instituţiilor, ca urmare a simulării producerii unui cutremur.

Astfel, cu începere de la ora 11.00, la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” s-a dat alarma de evacuare prin intermediul soneriei liceului, semnalul folosit fiind diferit de cel care anunţă recreaţia. Pe timpul derulării exerciţiului elevii au părăsit clădirea în mod organizat, către locurile de adunare cunoscute, sub supravegherea profesorilor, evacuarea acestora încadrându-se în baremele de timp stabilite.

La exerciţiul care a avut loc în incinta unităţii de învăţământ au participat peste 700 elevi, cadre didactice, personal auxiliar, cât şi pompieri din cadrul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă.
O acţiune similară s-a desfăşurat cu începere de la ora 12.15 la Colegiul Naţional „Unirea” din municipiul Focşani, în urma exerciţiului fiind evacuate peste 550 persoane din unitatea de învăţământ.

Activitatea a urmărit instruirea elevilor şi a personalului din cadrul instituţiei cu privire la modul de comportare pe timpul producerii unei situaţii de urgenţă şi a atribuţiilor ce le revin salariaţilor instituţiei. În urma evaluării exerciţiului s-a constatat că personalul didactic cunoaşte obligaţiile ce îi revin pe linia situaţiilor de urgenţă, evacuarea realizându-se fără probleme deosebite.

Cu acest prilej, cadrele Inspecţiei de Prevenire au distribuit materiale informative elaborate în cadrul campaniei naţionale de informare şi pregătire a populaţiei „Nu tremur la cutremur”.
Activităţi similare se desfăşoară în cursul acestei săptămâni şi la alte unităţi de învăţământ, exerciţiile fiind cuprinse într-un plan de acţiuni ce vizează informarea, conştientizarea şi pregătirea populaţiei pentru a reacţiona corect în situaţia producerii unui cutremur major.???????????????????????????????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.