Serviciile Bibliotecii Judeţene, din ce în ce mai solicitate şi apreciate de public

Serviciul de împrumut interbibliotecar din cadrul Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea este solicitat şi din ce în ce mai apreciat de public.

Acest serviciu vine în sprijinul utilizatorilor şi le oferă avantajul economisirii resurselor financiare şi a timpul necesar deplasării în altă localitate, la o altă bibliotecă, pentru o carte pe care instituţia noastră nu o deţine.

Împrumutul interbibliotecar este bazat pe colaborarea bibliotecilor din ţară, contribuind la diversificarea serviciilor de bibliotecă şi are ca rezultate satisfacerea cerinţelor de lectură, de studiu şi de informare, în situaţia în care biblioteca nu deţine titlurile solicitate.
Cum se poate beneficia de un împrumut interbibliotecar?

„În primul rând, trebuie să fii înscris la bibliotecă. În acest sens, utilizatorii Bibliotecii Judeţene Vrancea pot solicita, în baza unei Cereri de împrumut interbibliotecar, cărţi care nu se regăsesc în colecţiile bibliotecii.

Durata medie de primire a cărţilor este o săptămână. Utilizatorul suportă taxele poştale, şi după caz, alte condiţii impuse de biblioteca sursă (de ex. termene de restituire, tarife modice pentru cărţile care fac parte din depozitul legal al bibliotecii furnizoare).

Cărţile vor fi studiate în Sala de lectură a Bibliotecii, în general,pe termen de o lună, cu posibilitatea prelungirii termenului doar cu acordul bibliotecii furnizoare, existând şi facilităţi de multiplicare.” (bibl. Claudia Hanganu – Împrumut interbibliotecar)

În cadrul serviciului de împrumut interbibliotecar, Biblioteca Judeţeană Vrancea a avut dublă calitate, atât de beneficiară cât şi de furnizoare şi a colaborat cu mai multe tipuri de biblioteci din ţară: Biblioteca Centrală Universitară”Mihai Eminescu” Iaşi,

Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Oneşti şi cu biblioteca specializată din cadrul Spitalului Fundeni.

Au fost solicitate peste 40 de titluri, majoritatea aparţinând domeniului medicină, dar şi matematică, beletristică şi istorie, beneficiari fiind elevi ai şcolilor sanitare postliceale, cadre medicale, cadre didactice şi colaboratori ai bibliotecii (Fundaţia Cartea Călătoare).

Din titlurile care au circulat prin serviciul interbibliotecar amintim:
“Evaluare si recuperare kinetică în reumatologie”
“Kinetoterapia in afectiuni neurologice”
“Reumatologie clinica”

“Genetică” – Valeriu Bistriceanu
“Eseu despre o concepţie catolică asupra iudaismului” –N.Steinhardt
“Eseu despre generaţia războiului” – Emil Manu
“Teoria probabilitatilor” – William Feller
“Cimitirul din Praga “– Eco Umberto
„Se numea Sarah” – Tatiana de Rosnay

Aşteptăm solicitări, din partea celor interesaţi, la toate secţiile bibliotecii sau la adresa de e-mail cititori@bjvrancea.ro.

Comunicat primit de la Biblioteca Judeteana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.