Şedinţă cu scântei la CSM pe marginea codului de procedură civilă

Discuţii aprinse în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii pe marginea măsurilor privind resursele umane pentru instanţe, inclusiv pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din perspectiva aplicării noilor coduri.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, prezent la lucrările Plenului, a confirmat informaţiile publicate de membricsm.ro, susţinând flexibilitatea datei de intrare în vigoare a Codului de procedură civilă. Initial, Predoiu a avansat data de 1 iulie 2012, precizând însă acum că aceasta depinde de ritmul trecerii legii prin cele două camere.

În cadrul şedinţei, mai mulţi membri CSM au atras atenţia că încă nu a fost înaintat, Ministerului justiţiei, proiectul de Hotărâre de Guvern – prin care Plenul a solicitat suplimentarea schemelor de personal, in concordanta cu ce au aratat studiile de impact. Ministrul justiţiei a solicitat conducerii Consiliului Superior al Magistraturii înaintarea cât mai rapidă a acestui proiect de Hotărâre de Guvern, lăsând de înţeles ca nu-l va susţine.

Reamintim că în şedinţa din 15 martie, Plenul CSM a solicitat ministrului justiţiei emiterea unei hotărâri de Guvern pentru suplimentarea, în acord cu studiile de impact, a schemelor de personal la instanţe şi parchete cu un total de 1784 de posturi de judecători, procurori, personal auxiliar, pentru următorii 3 ani. Din dezbateri a reieşit că acest proiect de hotărâre nu fusese încă înaintat ministerului justiţiei.

Tot în cadrul şedinţei s-a precizat că amendamentele susţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Comisia juridică a Senatului, referitoare la amânarea aplicării procedurii hotărârii preliminare în materia unificării practicii judiciare, nu au fost dezbătute şi adoptate oficial în CSM.

Articol preluat de pe www.membricsm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.