Scrisori de la cititori: “Simptomele unui oraş în derivă…”

Piata-Unirii-cu-oameni3Orașul nostru este pe moarte, în agonie. Personal îi mai dau 15 – 20 de ani până când se va stinge de tot și va ajunge un cadavru urban, asemenea Mărășeștiului, de exemplu. Ca timp, pentru un oraș este foarte puțin. Prin comparație cu un incurabil în fază terminală am spune că mai are de trăit 5 – 6 luni.

De altfel, cred că putem vorbi despre orașul nostru ca despre un bolnav deoarece prezintă toate simptomele.
Îți dai seama de asta, atunci când îl revezi, după o perioadă, când te întorci de la facultate sau, și mai bine, de la muncă, din străinătate.

Oriunde privești, în jur, vezi doar cenușiu, gri-șobolan, culoarea morții. Totul este amorțit, uscat, încremenit iar atunci când ceva se mișcă, se întâmplă în reluare. Mimetic, copiind ceea ce au făcut alții. Pe stradă întâlnești aceiași oameni, apatici, resemnați, cu umerii încovoiați de o mare greutate nevăzută.

Calci prin aceleași gropi prin care ai călcat și ultima oară când te-ai întors acasă, acum o lună, două, un an, doi, zece. Doar că sunt ceva mai întinse și un pic mai adânci. Gropile neacoperite din asfalt sunt asemenea escarelor pe spatele unui muribund, abandonat, care nu se mai poate mișca.

Cel mai bine îți dai seama că un oraș este în agonie după lipsa investitorilor. Ei simt de departe mirosul de “cadavru” și îl ocolesc deoarece nimeni nu-și dorește să facă afaceri și să îngroape bani într-o zonă fără viitor, în care șansele de a scoate profit sunt aproape de zero. Oamenii care vor să facă bani se opresc doar în orașele vii, aflate în expansiune. Acolo este locul lor de întâlnire, de acolo își scot profiturile.

Absența evenimentelor culturale este un alt simptom al bolii. Artiștii, la fel ca investitorii, ocolesc orașele aflate pe moarte pentru că le poartă ghinion.

Într-un oraș lipsit de viață nu poți avea succes cu o piesă de teatru, un concert sau o expoziție, deoarece localnicii sunt prea obosiți de viața lor în care nu se petrece nimic ca să mai dea atenție și să se mai bucure de jocul de pe scenă, sunetele orchestrei, de culorile unui tablou, de scriitura unei cărți etc.

Rarele evenimente culturale care se mai desfășoară, cele mai multe în săli aproape goale sau în fața unui public de snobi care, deși nu înțeleg nimic din ce se întâmplă, participă doar ca să fie văzuți și ca să pară interesați, nu fac decât să dea speranțe false de însănătoșire. Să dea senzația că orașul n-a murit de tot și că mai are șanse să-și revină.

Este la fel ca în cazul bolnavilor incurabili care trag nădeje că se vor face bine deoarece un anumit medicament le ameliorează suferința pe moment. (Alin POPA – Orasulcaremoare.blogspot.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.