Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au participat la Adunarea Generală a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România

Vizita de lucru a reprezentanților Consiliului National al Elevilor la București

Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Andrei – Bogdan Petre, alături de secretarul Departamentului de Relaţii Externe și Comunicare, Georgiana Silvia Epure, au fost invitaţi la Adunarea Generală a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, care s-a desfăşurat în perioada 10-12 martie 2012, la Bucureşti.

Reprezentanţii CNE declară că au fost încântați de activitățile cuprinse în agenda de lucru a ANOSR. Consiliul Național al Elevilor şi ANOSR nu se află la prima întâlnire comună, schimbul de experiență inter-organizațională începând încă din anul 2009.

În acest sens, reprezentanţii Consiliului Național al Elevilor au asistat la sesiunile formale ce au avut ca teme de discuție statutul studentului, organizarea taberelor studențești și problematici de organizare internă. ANOSR îi pregătește, astfel, pe cei care îşi vor încheia activitatea în Consiliul Naţional al Elevilor, pentru un pas următor în ceea ce privește nivelul de implicare și responsabilitate, asigurând o punte între generaţii.

În cursul zilei de sâmbătă, cei doi membri ai CNE au luat parte la o ședință de lucru cu directorul executiv al Asociației Telefonul Copilului, Cătălina Florea, urmând ca cele două organizații să încheie un parteneriat. În cea de-a doua zi, reprezentanții CNE au asistat la dezbaterile ANOSR pe subiecte de actualitate, printre care: Procesul Bologna, 62nd Board-Meeting ESU.

Vizita de lucru va culmina cu întâlnirea de luni, 12 martie 2012, cu reprezentanții Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având ca subiect de discuție organizarea activităților din programul „Școala Altfel”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.