Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Vrancea vor participa la o sesiune de prezentări şi dezbateri profesionale organizată de ANBPR

Identitate şi experienţe vrâncene – La Conferinţa ANBPR

În perioada 20 – 21 octombrie 2011 se desfăşoară la Braşov, Conferinţa Naţională a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecilor şi Bibliotecarilor din România (ANBPR) – ediția a XXII-a cu tema „Construim împreună forţa Asociaţiei” la care participă şi delegaţia Bibliotecii Judeţene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea.

Eveniment profesional de impact naţional , această manifestare marchează trecerea ANBPR într-o nouă etapă de dezvoltare organizaţională, pe baza eforturilor comune, de până acum, ale membrilor şi partenerilor.

În deschiderea lucrărilor prezidată de doamna Doina Popa, au fost aduse în atenţia participanţilor cele mai importante activităţi şi proiecte ale Asociaţiei din perspectiva strategiei de dezvoltare organizaţională.

Prezenţi în număr mare la Poiana Braşov, bibliotecari din toate tipurile de biblioteci, reprezentanţi ai partenerilor ANBPR, precum şi importante oficialităţi locale au luat parte la o suită de prezentări şi dezbateri tematice, subscrise temei Conferinţei.

“Vom încerca să aflăm, împreună cu membrii noştri, cum putem creşte forţa acestei construcţii asociative, cum putem obţine plus-valoare şi cum putem pune în congruenţă forţa filialelor, a bibliotecilor şi a membrilor, aşa încât să susţinem şi stimulăm colaborarea la toate nivelurile organizaţiei”, a declarat Doina Popa, Preşedintele ANBPR.”

Ziua de vineri, 21 octombrie, va fi rezervată unei sesiuni de prezentări şi dezbateri profesionale “Forţa filialelor, impactul serviciilor noi, susţinerea bibliotecilor”, moderată de dr. Liviu-Iulian Dediu, vicepreşedinte ANBPR.

În cadrul acesteia va avea loc şi prezentarea “Filiala ANBPR Vrancea – Identitate şi experienţe”, susţinută de Claudia Hanganu – Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu”.

Comunicat primit de la Biblioteca Judeteana Vrancea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.