Reprezentanţi ai Penitenciarului Wurzburg din Germania vor veni în Focşani pentru schimb de experienţă

Între 2 şi 7 octombrie 2011, o delegaţie a penitenciarului Wurzburg din Germania efectuează o vizită de studiu şi informare în mai multe penitenciare din România, ca urmare a Protocolului de colaborare încheiat între Penitenciarul Focşani şi Penitenciarul Wurzburg.

În ziua de 3 octombrie 2011, Penitenciarul Focşani a fost gazda delegaţiei formată din directorul Penitenciarului Wurzburg – Hutter Robert, doamna Daniela Lissy – profesor, domnul Thomas Hornisch – psiholog şi domnul Wolfgang Dobler – şeful personalului din atelierele de lucru.

Principalul obiectiv al vizitei a fost de a familiariza reprezentanţii sistemului de justiţie german cu particularităţile sistemului penitenciar românesc în general şi cu sistemul românesc de selecţie şi formare iniţială a personalului de penitenciare, în special.

În demersurile de a alinia sistemul penitenciar din România la standarde internaţionale şi de a implementa modele de bune practici din sisteme penitenciare cu tradiţie din Europa, conducerea Penitenciarului Focşani participă activ la sesiuni de transfer de experienţă privind procedurile specifice sistemelor penitenciare.

Vizita delegaţiei germane vizează şi alte obiective similare din România, din care amintim: Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, Penitenciarul Codlea şi instituţiile penitenciare din localitatea Tîrgu Ocna.

Comunicat primit de la Penitenciarul Focsani

One Response to Reprezentanţi ai Penitenciarului Wurzburg din Germania vor veni în Focşani pentru schimb de experienţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.