Promovam cultura vranceana! Astazi, scriitorul Gheorghe Neagu: “Armoniile pietrei”

Cerul plumburiu se prelinse peste crăpătura munţilor din apropiere. Soarele şui, ameţit de pâcle se încăpăţâna să-şi aburce mănunchiul palid de lumină, prin coroanele livezilor. Nici nu ştiai ce respira în sihla prăvălită printre bolovani şi stânci uriaşe, de parcă ar fi vrut să se ascundă. Un porc mistreţ buiac şi flămând, cu râtul brăzdând prundişuri silicoase?

Un urs hămesit? O ciută ghemuită-n poala ierburilor tremurând dimpreună? Un râs? Sau un purcoi de ghebe strivite de frigul opac, ce-şi clănţănea făptura prin coaja copacilor zburliţi. În luminişuri umbrele muriseră de luni de zile. Cine şi-ar mai fi putut permite o brumă de umbră în păcătoşenia asta de întunecime? Te-ai fi putut întreba. Dar de ce să te întrebi? Nu era de ajuns că-ţi pocneam tâmplele de borţoşenia tăcerii, de urâciunea singurătăţii? Şi cât te-ai mai fi bucurat, dacă ai fi putut vedea măcar nişte licurici.

Îngheţaseră sau muriseră prin locuri nevăzute. Aidoma zburătoarelor, care nici măcar chircite nu-şi mai ferăstruiau văzduhul dintre ramurile încremenite hieratic. Şi cât mi-aşi fi dorit o aripă. … Cu sângele buşind în timpanele încremenite-ntre fuşteii scăriţelor îmi rostogoleam tigva în căutarea clipei ce s-ar fi putut pogorî în iarba pleşuvită de vânturi. Nimic. Nici un vreasc putrezit, nici o creangă scofâlcită de vremi nu-şi permitea să-şi părăsească locul, tăind ca un cuţit în aer, tăcere. Unde erau?

Şi ce căutam eu printre brusturi şi ferigi, cu ochi de căpcăun însetat şi cu mâini zdrelite de atâta dorinţă? N-aş fi putut să-mi răspund. Doar gângăniile-şi făceau datoria, molfăind răşina din scoarţa copacilor, doar doar mi-ar fi acoperit trupul golit de aşteptări şi umplut de foame. Unghiile mi se crăpaseră. Degetele-mi sângerau. Şi carnea-mi tremura printre printre tulpinile aspre şi reci, izbindu-mi cu furie mersul dezordonat, dezarticulat. Şi pământul mi se părea tot mai aproape. N-avea rost să-l mai frământ cu braţele amorţite.

Nu existau nici bulbi, nici măcriş, nici măcar ciuperci otrăvitoare. Doar muşchi aspru şi rătăcit, care păta din când în când grohotişul calcaros de sub poalele pădurii, ce şi le ţinea lungi, până la pământ ca o văduvă perenă şi tristă. M-am lăsat pradă litierei dintr-un căuş stâncos şi-am adormit. Se făcea că venise mama să-mi mângâie fruntea rece, tot mai rece şi mai rece…

0 Responses to Promovam cultura vranceana! Astazi, scriitorul Gheorghe Neagu: “Armoniile pietrei”

  1. Gheorghe Mocanu 26/10/2010 at 20:46

    O proza foarte buna, asa cum ne-a obisnuit experimentatul prozator Gheorghe Neagu. Felicitari!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.