Proiectele de lege inițiate de parlamentarii Cătălin Toma și Ion Ștefan, considerate printre cele ”mai prolifice” de către liderul PNL Ludovic Orban

Liderul PNL Ludovic Orban a susținut recent la Focșani că proiectele inițiate de senatorul Cătălin Toma și de deputatul Ion Ștefan au fost preluate și susținute de PNL. În cadrul conferinței de presă de duminică, 6 octombrie, Ludovic Orban a afirmat că activitatea legislativă a parlamentarilor vrânceni, Cătălin Toma și Ion Ștefan, este printre cele mai prolifice.

Orban a punctat despre implicarea parlamentarilor liberali în modificarea Legii Offshore care permite autorităților locale să demareze procesul de racordare a gospodăriilor românilor la rețelele de gaze naturale. De asemenea, șeful PNL a amintit și despre propunerea legislativă a deputatului PNL Ion Ștefan privind acordarea unei prime de comercializare de 100 și 200 euro/tona de produse agricole, fermierilor români care aduc produse pe piață și la procesatori, dar și despre proiectul prin care se propune acordarea celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu angajaților din mediul privat, de către companiile care obțin profit.

Domnul deputat Ștefan și domnul senator Toma sunt printre cei mai prolifici parlamentari, inițiatori de propuneri legislative. Am să enumăr câteva: participarea angajaților la profit, posibilitatea de a obține venituri suplimentare din profitul companiilor în limita a 20% din impozitul pe profit, o măsură care ar permite angajaților să obțină venituri suplimentare fără ca angajatorul să plătească ceva suplimentar, mai ales pe fondul crizei de muncă care există azi în România. Ar fi un mijloc de a stimula angajații să fie stabili pe locurile de muncă. De asemenea, știți de proiectul cu prima de comercializare, rodul efortului de a înțelege nevoile care există în materie de comercializare a produselor agricole, un mijloc prin care s-ar putea stimula producătorii agricoli în acțiunea lor de intrare pe piață. Și domnul senator Toma și domnul deputat Ștefan au fost extrem de activi în proiectul nostru gazele românești în casele românilor, care a însemnat mai multe modificări legislative, prima fiind de readucere în competența autorităților locale înființarea de rețele de distribuție de gaz, a doua – folosirea a o parte din taxele offshore care se constituie într-un fond pentru a finanța constituirea acestor distribuții de gaz în comunitățile locale. Lista proiectelor colegilor mei a fost preluată și susținută de PNL și este mai lungă”, a declarat Ludovic Orban. Acesta a fost prezent în week-end la Focșani, alături de eurodeputatul PPE-PNL Siegfried Mureșan, pentru o întâlnire cu liberalii vrânceni înainte de campania electorală pentru președinția României. (C. S.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.