Primarul Chitic de la Mărășești a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate

Primarul PSD al orașului Mărășești, Valerică Chitic, a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), privind anularea unui act administrativ emis de ANI, act prin carea fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu în vederea cercetării primarului pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

Potrivit unui comunicat al ANI, ”în calitate de primar al orașului Mărășești, Valerică Dorel Chitic a participat la luarea unor decizii cu privire la raporturile dintre primărie și SC Valerio Prestal SRL Mărășești, care au avantajat această societate comercială, unde Chitic deține calitatea de asociat unic”.

În actul înaintat Parchetului de către ANI, Chitic este acuzat că a semnat ordonanțări la plată a unor ordine de plată aferente unor facturi fiscale, precum și faptul că a semnat expunerea de motive care a stat la baza adoptării unei hotărâri privind aprobarea concesionării unei suprafețe de teren aparținând domeniului privat al orașului Mărășești către SC Valerio Prestal SRL Mărășești, în vederea amplasării unui spațiu comercial. Totodată, a fost încheiat un contract de concesiune între Primăria orașului Mărășești și SC Valerio Prestal SRL, căreia Primăria Mărășești i-a achitat suma de 7.066 lei.

Contestația formulată de Chitic împotriva actului administrativ emis de ANI a fost respinsă de Curtea de Apel Galați, ca inadmisibilă, pe 18 ianuarie a. c. Chitic mai are o șansă, în sensul că poate face recurs în 15 zile de la comunicare, iar dacă recursul îi va fi respins Judecătoria Panciu ar putea trece la judecarea primarului de la Mărășești. (Ed. O.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE