Președintele PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma: „Sănătatea publică în România reprezintă un capitol extrem de sensibil de câteva decenii! Vrancea nu figurează pe lista spitalelor promise a se construi în țară!”

Pe 25 februarie anul acesta, senatorul liberal Cătălin Dumitru Toma adresa ministrului PSD al Sănătății, Sorina Pintea, câteva întrebări legate de starea actuală a sistemului medical din România, în contextul în care acest domeniu de activitate a fost neglijat, „venind la pachet mai degrabă cu reproșuri din partea românilor, decât cu chestiuni pozitive”.
În adresa sa către Sorina Pintea, președintele PNL Vrancea observa și puncta faptul că, deși cadrele medicale care au mai rămas în țară primesc felicitări din partea pacienților, cu excepțiile de rigoare, evident, managerii de spitale nu se bucură de aceleași aprecieri.

Fără a generaliza și admițând că sunt multe spitale publice din România unde lucrurile se află pe un făgaș normal, trebuie să recunoașteți că prea des apar reportaje în mass-media care arată că pacienții nu dispun de condiții civilizate în foarte multe spitale”, arăta președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, în interpelarea transmisă ministrului de resort.

În același context, senatorul liberal remarca faptul că există mari probleme legate de cazarea pacienților în spitale, „de la dormitul pe saltele mizerabile, la condițiile de igienă din băi”. Aceste lucruri sunt cunoscute de aproape orice cetățean, fie că a fost internat, fie că a fost în vizită la rude sau prieteni. Saloanele din spitalele patriei sunt uneori atât de murdare sau distruse, încât devin subiecte interminabile pentru presă.

Datorită întrebărilor puse de senatorul Cătălin Toma, Ministrul Sănătății a fost nevoit să recunoască faptul că ”22 de spitale județene de urgență au solicitat fonduri pentru reparații și că principala problemă din domeniul medical este subfinanțarea”.

”Așadar, ministrul a admis că observațiile mele sunt reale și că la nivel național există probleme în zeci de județe, după 2 ani de guvernare PSD în care ni s-au promis finanțări de amploare în sănătate, lucru care nu s-a întâmplat, din păcate”, ne-a declarat recent senatorul de Vrancea.

Mai mult decât atât, din datele oficiale reiese că în anul 2018 deficitul de medici era de 26%, o serie de specialități având un deficit cuprins între 35 și 55% (epidemiologie, expertiză medicală a capacității de muncă, genetică medicală, medicină de urgență, medicină sportivă, neuropsihiatrie infantilă, radioterapie, sănătate publică și management).

În sfârșit, la întrebarea „Care mai este stadiul construcției (planurilor) spitalelor regionale/județene din România”, ministerul dă un răspuns care pe noi, vrâncenii, ar trebui să ne pună pe gânduri căci „în planificare sunt opt spitale regionale”. Și ce să vezi, Vrancea nu figurează printre locațiile vizate. Astfel, se promit spitale în Iași, Cluj, Craiova (finanțate din fondurie europene), Timișoara, Brăila – Galați, Târgu Mureș (spitale regionale finanțate prin Programul Operațional Regional – parteneriat public-privat), unul la Constanța și unul la Brașov. Deci cum rămâne cu spitalul promis, domnule președinte al CJ Vrancea, Marian Oprișan? Iarăși vorbe goale?

Material comandat de PNL. Realizat de Media Vemo. Publicat de Media Vemo. Cod mandatar financiar: 41190007

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.