Preotul Giorgică Vatră va fi trimis la mănăstire o lună de zile, dar va rămâne în Biserica Sf. Andrei din Focșani.

Preot Giorgica Vatra Focsani la biserica de Boboteaza

Părintele Giorgică Vatră, de la Biserica ”Sf. Andrei” din Focșani, va fi trimis la mănăstire, pentru o lună de zile, în ianuarie – februarie 2015, drept sancțiune canonică pentru nesupunerea de care ar fi dat dovadă față de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. ”Tribunalul” bisericesc al Arhiepiscopiei a mai decis ca preotul Vatră să rămână la Biserica Sf. Andrei, dar să fie trecut pe postul 2, urmând ca în biserică să mai fie adus un preot.

Oricum, în Biserica Sf. Andrei din Focșani mai slujea un preot pensionar din comuna Vulturu, preot care și-ar putea termina misiunea în parohie când Arhiepiscopia va trimite un preot. Conform informațiilor noastre, părintele Vatră a fost anunțat de decizie și a acceptat-o fără a crea vâlvă în vreun fel.

Creștinii din parohie au cerut Arhiepiscopiei să judece drept cazul părintelui care a schimbat radical viața bisericească în parohia din zona Brăilei – Lupeni – Pictor Grigorescu. Sute de tineri au fost aduși de părinte pe drumul credinței, zeci de rromi au renunțat la obiceiurile de altădată și sute de nevoiași sau oameni simpli au beneficiat de o masă gratuită în fiecare duminică, după slujbă. Datorită acestor motive mai mulți creștini din parohie au fost la Buzău, în audiență la ÎPS Ciprian, solicitându-i ca părintele Vatră să nu fie mutat într-o comună din afara Focșaniului, cum se zvonise inițial.

Pe 14 septembrie, în fața bisericii a avut loc și un protest al enoriașilor, pentru susținerea părintelui Vatră. Acesta fusese anunțat că va ajunge la judecata bisericească pentru că nu ar fi închis la timp un magazin cu obiecte bisericești din Focșani, încălcând astfel regulile preoției care stipulează că preoții nu pot face afaceri. La judecată, părintele a arătat că firma pe care a funcționat magazinul nu-i mai aparține de câteva luni, ba chiar este în procedură de faliment.

Contactat telefonic, părintele Giorgică Vatră nu a dorit să comenteze nimic pe marginea subiectului: ”Mă voi supune hotărârii luate”, a fost singura declarație a părintelui care a făcut apel la calm și supunere în ultimele săptămâni, când apăruseră iarăși tulburări în parohia din Focșani.

Pentru enoriașii parohiei Sf. Andrei, rămânerea părintelui Giorgică Vatră la Biserica de pe Brăilei reprezintă un lucru extrem de important, câtă vreme toată lumea era mulțumită de activitatea preotului.

2 Responses to Preotul Giorgică Vatră va fi trimis la mănăstire o lună de zile, dar va rămâne în Biserica Sf. Andrei din Focșani.

  1. Cristina Ioana Gherghe 07/01/2015 at 23:07

    Un singur lucru pot comenta: Părinte, vă iubim enorm…mulţumim pt tot!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.