Pr. Chiriac Ionuț: ”Puterea exemplului personal”

Convertirea lui Zaheu, paradigmă a schimbării vieții prin puterea exemplului

Este îndeajuns de cunoscută convertirea vameșului Zaheu relatată de Sfântul Evanghelist Luca. Acesta, după ce l-a primit pe Iisus în casa lui, „stând în fața Domnului a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, și dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit!”. (1)

De remarcat este faptul că Sfântul Evanghelist Luca nu consemnează nici un alt cuvânt al Domnului rostit în casa lui Zaheu. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că, în înțelegerea cuvintelor Sfintei Scripturi, orice precizare, precum și lipsa acesteia, are un scop divin.

Lipsa precizării altor cuvinte rostite de către Mântuitorul Iisus Hristos în casa lui Zaheu nu semnifică „o scăpare” a aghiografului în relatarea momentului, ci faptul că Mântuitorul nu a mai rostit nici un cuvânt. Și cu toate acestea, a realizat convertirea lui Zaheu.

De asemenea, această convertire a lui Zaheu nu este produsul unei manipulări sau al unei hipnoze exercitată asupra sa, întrucât, în urma hipnotizării, cei hipnotizați nu fac altceva decât să răspundă comenzilor manipulatorului sau să relateze fapte petrecute în trecut, nu de a-și comunica intențiile viitoare.

Așadar, singura concluzie care rămâne în picioare este aceea că această convertire a lui Zaheu a fost una totală și sinceră, iar aceasta s-a realizat în casa lui, în prezența Mântuitorului Iisus Hristos, fără ca Mântuitorul să rostească nici un alt cuvânt care să-l determine pe Zaheu să facă acest lucru. Atunci, cum anume s-a realizat convertirea lui Zaheu?

Prin puterea exemplului Mântuitorului Iisus Hristos!

Integritatea morală, plină de sfințenie, a Mântuitorului Iisus Hristos avea să-i dezarmeze și pe cei trimiși de cărturari și farisei ca să-L aducă legat în lanțuri și, mai mult decât atât, avea să-i transforme în apărători ai săi, încât, la întrebarea plină de mânie a uneia dintre căpetenii: „…DE CE NU L-AȚI ADUS???”, ei au mărturisit, copleșiți de personalitatea Lui: „NICIODATĂ N-A VORBIT VREUN OM CA OMUL ACESTA!!!”. (2) Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos, și când vorbea, și când tăcea, propovăduia prin puterea exemplului personal.

Puterea exemplului personal a fost recunoscută dintotdeauna. „…Exempla trahunt”, spuneau latinii. Exemplul personal, mai mult decât orice teorie sau discurs moralizator, exercită o putere extraordinar de mare asupra celor din jur.
Cum anume funcționează puterea exemplului personal? Într-un mod asemănător cu modul în care funcționează inducția electrică.

Inducția electrică este fenomenul prin care un conductor electric, neracordat la nici o sursă de energie electrică, situat în vecinătatea unui alt circuit aflat sub tensiune, primește energie de la acesta, fără a se afla într-un contact fizic cu acesta. (3)

Un fenomen asemănător s-a petrecut și în momentul întâlnirii dintre Zaheu vameșul și Mântuitorul Iisus Hristos. Specialiștii în comunicare au identificat existența unei comunicări dincolo de cuvinte, a unei comunicări non-verbale care, de cele mai multe ori, este mai puternică, mai eficientă decât comunicarea verbală. La pachet cu anumite informații pe care și le comunică oamenii între ei, ei se comunică și pe ei înșiși, adică acea comunicare pe care o realizează nu poate fi separată de convingerile personale, credințele și situările afective. În cadrul unui dialog, între emițător și receptor, nu se realizează un simplu schimb de roluri, ci raportările pe care doi interlocutori le au unul față de celălalt sunt existențiale.

Convertirea în prezența unui om cu viață sfântă (a unui exemplu personal de sfințenie umană vie) constituie pentru cel convertit cel mai puternic argument, cea mai puternică dovadă, o dovadă incontestabilă, o manifestare de categoria evidenței, cu neputință de contestat, o învederare manifestă, în vederea hotărârii de schimbare a vieții. Convertirea este practic convingerea profundă de adevărul propovăduirii care determină o schimbare în bine a vieții.

Dacă, de cele mai multe ori, între adoptarea unui anumit tip de comportament și consecințele adoptării acelui comportament există un anumit timp ca interval între cauză și efect, întâlnirea cu un sfânt suprimă acest interval, sfântul fiind practic „exemplarul” în care sunt învederate consecințele adoptării unui stil de viață în comuniune cu Dumnezeu, a unui stil de viață creștin.

Întâlnirea cu un sfânt nu determină doar statornicirea unor convingeri la nivel intelectual, ci fiind un eveniment existențial (al ființei umane întregi) produce și multă bucurie, iar această bucurie îl determină pe noul convertit să o împărtășească și altora, de aceea, noul convertit devine un martor, un misionar.

Referindu-ne la exemplul convertirii lui Zaheu, putem spune că, deși Mântuitorul nu i-a adresat nici un cuvânt lui Zaheu, totuși, în cadrul acestei întâlniri providențiale dintre Zaheu și Mântuitorul, păcătoșenia lui Zaheu s-a oglindit în sfințenia Mântuitorului Iisus Hristos și abia atunci Zaheu a realizat contrastul existent între faptele vieții sale și sfințenia Mântuitorului Iisus Hristos. Iar sfințenia Mântuitorului Iisus Hristos „l-a sedus” (în sensul pozitiv al termenului) pe Zaheu, determinându-l să-și schimbe viața.

Același fenomen s-a petrecut și cu femeia cea păcătoasă care, „simțind dumnezeirea Lui(5), a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimi, le-a șters cu părul capului ei, le-a uns cu mir de mare preț și și-a schimbat viața.

În literatura universală, același fenomen este surprins și descris deosebit de frumos de Victor Hugo în romanul Mizerabilii, în scena convertirii ocnașului Jean Valjean, când episcopul de Digne, Bienvenu, care îl găzduise pe Jean Valjean și căruia Jean Valjean îi furase argintăria, a mințit autoritățile, afirmând că argintăria cu care ocnașul fusese prins era un dar din partea sa, determinându-l pe Jean Valjean să afirme în sinea sa: „Sunt un ticălos!”, schimbându-și viața.

În literatura română, puterea exemplului personal a fost descrisă într-un mod excepțional de Ioan Slavici în nuvela Popa Tanda, scriere în care autorul prezintă cum părintele Trandafir, prin exemplul personal, a schimbat o întreagă comunitate. Și exemplele pot continua.

Exemplul personal și schimbarea lumii

Trebuie să spunem că, de cele mai multe ori, ne aflăm în situația de a critica lumea, în general, punând pe seama „lumii” problemele sociale contemporane. De aceea, comportamentul pe care îl adoptăm, îl considerăm, de cele mai multe ori, „perfect justificat”, tocmai datorită „felului în care este lumea din ziua de azi”. Din această cauză, se crează un adevărat cerc vicios între „modul în care este lumea în ziua de azi” și comportamentul nostru. Cu alte cuvinte, caracterul vicios al acestui cerc are la bază premisa pe care ne sprijinim comportamentul, și anume „felul în care este lumea”. De aceea comportamentul pe care îl adaptăm, îl justificăm ca fiind „o reacție normală cu privire la felul în care este lumea”, pierzând din vedere faptul că noi înșine facem parte din aceeași lume.

Aceasta înseamnă că, dacă nu suntem satisfăcuți de felul în care „este lumea din ziua de azi” și dorim ca „lumea să se schimbe”, nimic nu ne îndreptățește să pretindem de la ceilalți să se schimbe ei mai întâi, urmând ca, ulterior, să ne schimbăm și noi comportamentul, ci avem obligația ca mai întâi noi să ne schimbăm comportamentul, așteptând mai apoi schimbarea celorlalți. „Ceea ce voiți să vă facă vouă oamenii, să le faceți voi lor mai întâi!”.

S-a demonstrat științific faptul că puterea exemplului personal este atât de mare, încât funcționează chiar și în cadrul grupurilor de persoane cu deficiențe mintale. Așadar, întrucât puterea exemplului funcționează chiar și asupra persoanelor cu deficiențe mintale, elementul lipsă pentru schimbarea lumii în bine nu este altul decât devenirea noastră personală în exemple vii.

Factorii care eludează schimbarea comportamentului personal

Din păcate, există și o serie de factori psihologici care eludează devenirea personală în exemple. Unul dintre aceștia este estimarea anticipativă negativă exprimată în afirmații de genul: „…este puțin probabil ca un singur om să poată schimba o întreagă lume în care trăiesc aproape șapte miliarde și jumătate de oameni!”.

A acorda credit unor astfel de premise, este o mare înșelare! De ce? Pentru că, în primul rând, fiind vorba de acțiuni viitoare, care încă nu s-au petrecut, care urmează să se petreacă, NIMENI nu poate să cunoască dinainte ce și cum se vor desfășura lucrurile în viitor. Viitorul, din acest punct de vedere, este neutru. În acest sens, putem propune drept exemplu situația celor 12 Apostoli. Cu siguranță, orice calcul probabilistic cu privire la posibilitatea celor 12 Apostoli de a schimba lumea sortea încercarea lor eșecului. Și cu toate acestea, împotriva tuturor calculelor probabilistice și a tuturor statisticilor, ei au schimbat lumea, nu numai cu puterea lor, ci și cu ajutorul lui Dumnezeu.

În acest punct intervine un alt element psihologic foarte important, și anume motivația. Ce anume i-a determinat pe Apostoli să nu renunțe până la sfârșitul vieții lor la încercarea de a schimba lumea? Nu poate fi altceva decât îndemnul și exemplul personal al Mântuitorului Iisus Hristos: „…în lume necazuri veți avea. Dar, ÎNDRĂZNIȚI!!! Eu am biruit lumea!”.

Devenirea personală în exemple pentru ceilalți

A căuta un vinovat pentru „modul în care este lumea de azi”, drept scuză pentru comportamentul adoptat, constituie intrarea într-un cerc vicios aproape cu neputință de părăsit. Nemulțumirea personală pentru „modul în care este lumea din ziua de azi” constituie totodată o acuză a propriei persoane pentru faptul că nu ne-am angajat în viața Bisericii pentru a deveni exemple de sfințenie.

Din punct de vederea creștin, a fi un exemplu nu înseamnă a căută să promovezi, prin diferite tehnici, o imagine pozitivă cu privire la propria persoană. Din punct de vedere creștin, a fi model înseamnă a fi sfânt, adică a trăi într-o comuniune foarte strânsă cu Mântuitorul Iisus Hristos.

Dobândirea sfințeniei, ca relație de comuniune strânsă cu Dumnezeu, implică însă și un efort personal pe măsură, asumarea unui stil de viață care să faciliteze amintirea de Dumnezeu, pomenirea cât mai deasă a numelui lui Dumnezeu care să umple de Dumnezeu întreaga existență și fiecare secundă.

Asumarea modelului de viețuire creștină presupune „un proces de igienizare interioară” și asumarea unui proiect de viață. Aceasta înseamnă, pe de o parte, o supraveghere a simțurilor și, pe de altă parte, o selecție riguroasă a experiențelor cărora ne livrăm. Supravegherea simțurilor și selecția experiențelor este necesară, deoarece orice experiență imprimă asupra noastră o situare afectivă pozitivă sau negativă. Mai cu seamă, experiențele care ne procură plăcere se cer mai târziu a fi repetate. Lăsându-ne ghidați de „busola plăcerii” și repetând acțiunile care o procură, riscăm să alunecăm spre patimă. Frecvența cu care este repetată experiența plăcerii devine ritm, iar în scurt timp, ritmul devine algoritm – ceea ce înseamnă practic o reorganizare a valorilor interioare care va prioritiza, în mod irațional, procurarea plăcerii. Cel biruit de plăcere, în lipsa plăcerii, intră în sevraj, el aflându-se psihologic sub „vraja” plăcerii, căzând, scăzând și decăzând. La aceste consecințe conduce trăirea în lipsa unui proiect de viață.

În acest punct, creștinismul ar putea fi acuzat de elitism. Dar cel mai minunat aspect al Ortodoxiei este acela că și cei decăzuți au încă deschisă posibilitatea de a deveni exemple, însă, de această dată, exemple DE RIDICARE, de îndreptare. Cele mai elocvente exemple sunt cele ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cel dintâi s-a lepădat de Mântuitorul, cel de-al doilea a persecutat pe creștini. Cred cu tărie că, în momentul de față, Biserica Ortodoxă are modele de sfinți pentru toate categoriile sociale.

Alegerea modelului sau a persoanei exemplu este o acțiune intențională (10)

Există o mulțime de exemple pe care societatea le propune în ziua de astăzi, multe dintre ele aflându-se într-o contradicție în ceea ce privește valorile promovate. Este foarte important să înțelegem cum anume „iau naștere” exemplele, ca să putem apoi înțelege cum anume să ne alegem un exemplu, un model de urmat, întrucât alegerea unui exemplu constituie o acțiune cu caracter intențional.

Filosoful Richard Hare constata că, în general, limbajul comportă deodată două aspecte: unul descriptiv și, totodată, unul prescriptiv. Când afirm: „Ion este bun!”, desfășor, în același timp, și o descriere și o prescriere. Descriu o calitate a unei persoane – aceea de a fi bună –, dar, prin această afirmație, transmit implicit și situarea afectivă personală cu privire la comportamentul unei persoane, ceea ce devine o prescriere: „este bine să fii ca Ion”. De aceea, prin simpla descriere a unor evenimente legate de anumite persoane, se realizează deodată și instituirea unor modele comportamentale. Dacă simpla afirmare izolată cu privire la anumite persoane are această capacitate prescriptivă, repetarea acestei afirmații ajunge să instituie un anumit comportament în exemplu de urmat.

Având aceste precizări, este lesne de înțeles că mijloacele de comunicate în masă, în special televizorul, au capacitatea de a institui diferite modele comportamentale drept exemple de urmat.

Goana după rating-ul care aduce profit (pentru că televiziunile particulare sunt societăți comerciale al căror scop declarat este profitul) a determinat televiziunile la exploatarea slăbiciunilor umane, în vederea captării atenției telespectatorilor și a fidelizării lor față de un anumit post de televiziune. Dacă un singur post a făcut aceasta și celelalte i-au „făcut concurență”, din acest punct de vedere, în momentul actual ajungându-se ca televiziunile „să producă vedete” și, implicit, să promoveze drept exemple comportamentale oameni a căror moralitate lasă de dorit.

În aceste condiții, alegerea unui exemplu personal în calitate de exemplu de urmat presupune o acțiune de izolare față de sursele de „poluare informațională”, care promovează „personalitățile” producătoare de profit pentru deținătorii trusturilor de televiziune și, implicit, o focalizare foarte puternică pe exemplul constructiv ales, astfel încât „flecăreala” promovată prin intermediul televizorului să nu ne poată distrage atenția de la ceea ce ne-am propus.

Același lucru afirmă și Sfântul Apostol Pavel: „…având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre(12).

Responsabilitatea

Din cele prezentate mai sus decurge faptul că nu numai așa-numiții „formatori de opinie”, ci fiecare dintre noi poartă o responsabilitate enormă pentru tot ceea ce zice și pentru tot ceea ce face. „Fiecare dintre noi are impact în viaţa celorlalţi prin exemplul personal. Oamenii se pot raporta la noi ca exemple, fie pozitive, fie negative, fără ca, în prealabil, să ni se solicite acordul” (13).

Consider că, din acest punct de vedere, nu poate exista o situație de neutralitate: ori suntem exemple pozitive, ori suntem exemple negative (anti-exemple).

Pentru a deveni un model pentru alţii este important să conştientizăm că trebuie să existe o sincronizare între ceea ce spunem şi ceea ce facem. Dacă, în majoritatea cazurilor, doar spunem şi nu facem, atunci ne vom transforma într-un exemplu negativ pentru cei din jur (14). „În comunitățile în care preoții fac faptele care nu concordă cu predica, aceștia sunt persiflați și necredibili” (15). Credibilitatea este consfințită de puterea exemplului personal. Dacă vorbele devin constant fapte (în sensul constructiv), atunci vom avea și oameni care ne vor urma.

Caracterul imperativ al acestei transformări a propriei persoane în exemplu de urmat se datorează faptului că primii dintre cei care vor călca pe urmele noastre sunt proprii noștri copii. „Prima întrebare la care trebuie să răspundem sinceri este: ”Mi-ar plăcea ca al meu copil să fie ca mine?” Dacă, în proporție de 80%, răspunsul este afirmativ, suntem pe drumul cel bun. Dacă nu, trebuie să ne schimbăm noi în bine și mai apoi să cerem propriului nostru copil să fie mai bun. Și acest lucru nu este valabil doar pentru propriul nostru copil, ci pentru fiecare om pe care îl întâlnim în periplurile noastre zilnice(16). Toți suntem chemați să fim sare, să fim lumină. Impactul și influența noastră e direct proporțională cu integritatea noastră (17).

În concluzie, puterea de a schimba lumea în bine stă în fiecare dintre noi, asistați fiind de dumnezeiescul har al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar punctul de la care ar trebui să pornim în dorința de a schimba lumea trebuie să fie propria noastră viață, nu a celorlalți. Dacă dorim să rupem cercul vicios al raportului dintre „felul în care este lumea” și comportamentul nostru, premisa majoră de la care ar trebui să pornim este următoarea: „OAMENII SUNT EXTRAORDINARI!!! NOI (18) AR TREBUI SĂ NE RIDICĂM LA ÎNĂLȚIMEA AȘTEPTĂRILOR LOR!” (19).

(Preot Ionuț Chiriac)

(1) – Luca 19, 1-10
(2) – Ioan 7, 45-46.
(3) – Nu aș vrea ca cineva să creadă că viziunea noastră ar fi cumva „virusată” de vreo oarecare apropiere de bioenergetism și radiestezie. Nici pe departe. Am încercat o descriere cât mai accesibilă pentru marea majoritate a cititorilor a unui fenomen electromagnetic, pentru a putea înțelege modul în care omul duhovnicesc transmite sfințenie ambientului în care locuiește. Cel care a explicitat cel mai frumos fenomenul acesta a fost Sf. Serafim de Sarov prin cuvintele: „Dobândește pacea, și mii de oameni se vor mântui în jurul tău!”
(4) – Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri!” (Matei 5, 16).
(5) – Sintagmă întâlnită în Triod, în textul slavei de la stihoavna din Sfânta și Marea Miercuri: „Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă şi tânguindu-se, a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel Ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel Ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în Rai în miazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel Ce ai nemăsurată milă”.
(6) – Luca 6, 31.
(7) – Sfântul nu știe că este sfânt și nu trăiește cu impresia că este sfânt, ci „cel dintâi dintre păcătoși”. Prea puțin îl interesează ce cred alții despre el. Sfântul nu este interesat decât de cum să nu piardă comuniunea cu Dumnezeu sau cum anume să o sporească.
(8) – Urania Cremene, http://www.itsybitsy.ro/puterea-exemplului/
(9) – David J. Linden, Busola plăcerii, traducere din limba engleză și note de Loredana Maria Oprea, Editura ALL, București, 2014.

(10) – INTENȚIONÁL, -Ă adj. (despre fapte) săvârșit cu intenție; deliberat, https://dexonline.ro/definitie/inten%C8%9Bional.
(11) – Prof. Univ. Dr. Valentin Mureșan, Filosofia Morală a lui Richard M. Hare, Academia.edu/Downloads/Filosofia_morala_a_lui_R._M._Hare.pdf.
(12) – Evrei 12, 1-3.

(13) – http://www.astrovision.ro/2010/03/puterea-exemplului-de-dat-sau-de-luat.html.
(14) – https://adevarul.ro/locale/galati/cum-devenim-modele-puterea-exemplului-panala-varsta-copiii-isi-copiaza-parintii-ceea-fac-1_5a88198edf52022f75a7b2ee/index.html.
(15) – https://www.linkedin.com/pulse/puterea-exemplului-personal-maria-iacob.
(16) – https://www.ionutdurbaca.ro/schimba-cu-puterea-exemplului/.
(17) – https://marianpaduret.wordpress.com/2010/04/15/puterea-exemplului/.
(18) – Fiecare dintre noi, dar în special, noi, preoții!
(19) – Potrivit afirmației făcute de către Pr. Prof. Dr. Gheorghe Sava-Popa – directorul Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, în cadrul orelor de Formare duhovnicească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.