Poliţiştii împart fluturaşe de Ziua Internaţională Anticorupţie

Astăzi, ofiţeri din cadrul Biroului Judeţean Anticorupţie Vrancea în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea vor împărţi materiale de informare cu privire la necesitatea existenţei unui parteneriat permanent în lupta împotriva corupţiei.

Subliniind importanţa deosebită ce trebuie acordată luptei împotriva corupţiei la nivel mondial, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat data de 9 decembrie Ziua Internaţională Anticorupţie.
Cu acest prilej, Direcţia Generală Anticorupţie va organiza o serie de activităţi la nivelul aparatului propriu şi al structurilor subordonate, în scopul popularizării Zilei Internaţionale Anticorupţie, precum şi pentru informarea cetăţenilor cu privire la necesitatea existenţei unui parteneriat permanent în lupta împotriva corupţiei.

În acest sens, Biroul Judeţean Anticorupţie Vrancea în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, în data de 09 decembrie 2011, în locaţii intens circulate pietonal şi auto, prin intermediul unor echipe formate din ofiţeri ai ambelor instituţii, vor distribui flyere cetăţenilor din municipiul Focşani şi Adjud, oferindu-le în acelaşi timp şi explicaţii utile legate de Ziua Internaţională Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie şi modalităţile de sesizare a faptelor de corupţie.

Acţiunea are ca scop conştientizarea cetăţenilor cu privire la impactul negativ pe care acest fenomen îl are asupra societăţii dar şi rolul deosebit de important pe care îl are populaţia în combaterea corupţiei precum şi a faptului că nesesizarea faptelor de corupţie organelor abilitate echivalează în ultimă instanţă cu a fi de acord cu acest flagel.

De asemenea, sub coordonarea B.J.A. Vrancea, în data de 08.12.2011, va avea loc o activitate cu caracter de wokshop la care vor participa toţi consilierii de integritate desemnaţi la nivelul structurilor M.A.I. din judeţul Vrancea, activitate ce va avea ca scop identificarea unor modalităţi eficiente de a acţiona integrat pentru educarea societăţii civile în sensul prevenirii şi combaterii fenomenului corupţiei, planificarea activităţilor preventive ce vor fi derulate în comun pe parcursul anului 2012 precum şi alte aspecte ce ţin de specificul atribuţiilor conferite de calitatea de consilier de integritate.

Comunicat primit de la Direcţia Generală Anticorupţie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.