Oprişan spune că doar 16 vrânceni sunt datori la sănătate şi nu 6000, iar vina este a inspectorilor de la Curtea de Conturi

Traian Negulescu şi Marian Oprişan

Marian Oprişan

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, susţine că numărul agricultorilor care figurează cu restanţe la sănătate este de 16 şi nu de 6000 cum s-a anunţat iniţial. Greşeala, potrivit lui Oprişan, se află în curtea Camerei de Conturi care ar fi interpretat greşit ce înseamnă plantaţie viticolă cu pepinieră viticolă şi s-au raportat la alte declaraţii fiscale decât cea prevăzută de protocolul semnat între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Prin protocolul încheiat între CNAS şi ANAF în anul 2007 şi prin actul adiţional nr. 1 la acest protocol din anul 2009, ANAF s-a obligat să predea CNAS de două ori pe an baza de date cu privire la veniturile persoanelor care realizează venituri din agricultură şi silvicultură şi care sunt impozabile conform Legii 571/2003. Conform anexei 1 a actului adiţional, pentru veniturile din activităţi agricole, ANAF trebuie să furnizeze venitul net estimat pe baza datelor înregistrate în Declaraţia 221. Declaraţia 221 “Privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”cuprinde mai multe tipuri de activităţi, printre care “exploatarea pepinierelor viticole”.

Ceea ce explică Marian Oprişan este faptul că pepinieră viticolă nu înseamnă acelaşi lucru cu plantaţie viticolă şi nu aduce venit proprietarilor din valorificarea strugurilor. Potrivit şefului CJ, lista persoanelor care trebuia furnizată de ANAF şi pentru care Curtea de Conturi trebuia să oblige CAS la emiterea deciziilor de impunere era lista persoanelor care au completat şi depus Formularul 221.

Camera de Conturi a calculat datoriile din formularul 205 şi nu 221

În opinia lui Marian Oprişan vinovaţi de acest număr mare de restanţieri la contribuţiile de sănătate sunt inspectorii Curţii de Conturi. “Diferenţa de la 16.000 la 6.000 de persoane cărora li s-au emis decizii de impune este rezultatul unei erori cauzate de lipsa de profesionalism a celor care au solicitat sau au furnizat informaţiile, respectiv inspectorii de la Camera de Conturi Vrancea care au solicitat DGFP Vrancea baza de date rezultată în urma depunerii formularului 205 şi nicidecum a formularului 221. Din acest motiv, la emiterea deciziilor de imputare s-au luat în calcul veniturile obţinute din agricultură menţionate în Declaraţia 205 , deşi în actul adiţional la protocol se stipulează că la stabilirea contribuţiei la asigurări de sănătate se ia în calcul, pentru venituri din activităţi agricole, doar venitul net estimat înregistrat în Declaraţia 221”, susţine Marian Oprişan, într-un comunicat.

De asemenea, Marian Oprişan le transmite persoanelor care figurează ca datornici să conteste deciziile de impunere ale CAS. Acesta a mai spus că va avea o discuţie cu premierul Victor Ponta, dar şi cu şeful CAS pentru a clarifica situaţia. (Ana-Maria BOICU)

One Response to Oprişan spune că doar 16 vrânceni sunt datori la sănătate şi nu 6000, iar vina este a inspectorilor de la Curtea de Conturi

  1. danb 07/07/2013 at 05:34

    Asta ar insemna ca toti angajatii celor trei institutii publice; Curtea de Conturi, ANAF, CAS, sunt prosti si Oprisan e destept. Deci ar exista o categorie de cetateni romani care nu sunt obligati la plata impozitului pe profit si a contributiei la fondul de sanatate. Sigur teoretic e posibil orice dar suna cumva aberant si discriminatoriu. Dupa capul meu, pe legea actuala toti romanii trebuie sa plateasca cel putin impozitul de 16% pe profitul net si contributia de 5,5% la Sanatate. Moral ar fi sa plateasca si contributia la fondul de pensii pentru ca vor ajunge la varsta pensionarii si vor dori pensie desi nu au platit un leu la acest fond, situatie pe care o avem deja cu pensiile de 350 lei. Bun, asta e parerea mea, dar poate are Oprisan dreptate si in cazul eu personal nu mai inteleg cum functioneaza statul roman, nu mai exista nicio logica.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE