O ultimă încercare “marca Oprişan” înaintea pronunţării de mâine, din “Dosarul corupţiei – Căprioara”

Oprisan justitie realitatea tv

Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a trimis redacţiilor un comunicat de presă, în această seară, în care solicită “oprirea presiunilor asupra magistraţilor judecători“. Oprişan se teme că ar putea avea parte de o sentinţă nefavorabilă mâine, când este anunţată pronunţarea în dosarul său de la Cluj (deşi nu este exclusă o nouă amânare, dat fiind volumul mare de lucru din dosar).

Şeful CJ susţine că trimiterea în judecată a expertelor din dosarul său reprezintă o presiune indirectă asupra judecătorului care mâine ar putea anunţa pronunţarea aşteptată, după aproape 9 ani de judecată în dosarul de la Cluj.

Aşa cum a procedat în cei 9 ani de proces, Oprişan încearcă, din nou, să vină în faţa opiniei publice cu informaţii “din preajma” dosarului, nu cu explicaţii concrete despre situaţia de fapt din dosar. Singurul comunicat legat de elementele din dosar a fost cel de 175 de pagini (concluziile scrise), comunicat trimis săptămâna trecută. În el, Oprişan îşi face apărarea în virtutea unei “filosofii legislative“, cosmetizate la maxim.

Dat fiind faptul că dosarul este extrem de amplu, Vrancea Media nu a afirmat şi nu afirmă că Oprişan este vinovat, justiţia fiind cea care trebuie să se pronunţe. Facem această precizare pentru a se evita orice comentariu legat de diverse presupuneri.

Clic aici: Scrisoare deschisa – Marian Oprisan pentru a citi integral materialul trimis presei de consilierul lui Oprişan, Cătălin Daniel Ocheşelu. Mai jos, aveţi capturi după scrisoarea deschisă:

Scrisoare Oprisan 1

Scrisoare Oprisan 2

Scrisoare Oprisan 3

Scrisoare Oprisan 4

One Response to O ultimă încercare “marca Oprişan” înaintea pronunţării de mâine, din “Dosarul corupţiei – Căprioara”

  1. danb 05/02/2015 at 01:41

    Daca ziarele se abtin, eu afirm ca ESTE VINOVAT.
    Si nu pe marginea dosarului din care nu am citit nicio foaie ci pe baza realitatii din teren.
    Am fost pe drumurile reabilitate de firma fratelui doamnei Teodorescu si acolo desi se platise de catre CJ Vrancea, nu se facuse absolut nimic.
    E ceva ca dosarul Flota al lui Basescu; banii disparuti, materialele disparute dar in teren nimic.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE