Note mici la limba și literatura română pentru elevii vrânceni, la Evaluarea Națională

Elevii vranceni care au sustinut in aceste zile examenul de Evaluare Nationala pot rasufla usurati, cel putin pentru moment. Ministerul Educatiei a anuntat ca tezele la limba si literatura romana vor fi recorectate, iar baremul de corectare va fi schimbat. Aceasta este o veste buna pentru absolventii clasei a VIII a, intrucat notele obtinute au fost sub asteptarile lor. La corectarea lucrărilor de la proba de luni, ambele răspunsuri de la punctul de gramatica vor primi câte sase puncte, după ce, până acum, baremul probei de română prevedea că răspunsul corect este “subiectivă”. Masura Ministerului vine dupa ce un adevărat scandal a pornit intrucat solutia pentru unul dintre subiectele la proba de limba română a împărtit elevii, dar si pe profesori în două. In Vrancea, dupa primele note afisate la limba si literatura romana, elevii nu prea au motive de bucurie. Doar 14 elevi au obtinut nota maxima in timp ce 84 au primit nota 1. Din cele putin peste 3000 de lucrari numai 322 au obtinut note mai mari de 9. Rezultatele dupa sustinerea celor doua probe vor fi afisate maine, cand pot fi depuse si eventualele contestatii. Rezultatele finale vor fi afisate luni, 2 iulie. (Luminița COȘOREANU)

Articol preluat de pe Radio DADA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.