Ministrul Funeriu: „Protectia mediului este un mod de viata, o datorie pe care o avem cu totii pentru a asigura viitorul generatiilor urmatoare”

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, a participat marţi la ceremonia de premiere a elevilor care au obţinut cele mai bune rezultate în cadrul proiectului „Mediul creează punţi de legătură – Tineri europeni în dialog”, derulat de Fundaţia Federală Germană de Mediu (DBU) în cinci ţări europene (Bulgaria, Croaţia, Germania, Ungaria şi România).

„Protecţia mediului nu este o politică de stat, o ideologie sau o constrângere impusă de organismele europene, ci un mod de viaţă, o datorie pe care o avem cu toţii pentru a asigura viitorul generaţiilor următoare. Într-o lume în care provocările cu privire la mediu se acutizează, avem nevoie de curajul asumării unei duble responsabilităţii : o responsabilitate statală, dar şi o responsabilitate individuală.

Tinerii participanţi la acest proiect, prin munca şi pasiunea investită în această competiţie ne-au dat un adevărat exemplu cu privire la importanţa implicării directe în apărarea mediului în care trăim”, a afirmat ministrul Educaţiei la ceremonia găzduită de Academia de Studii Economice.

Ministrul Daniel Petru Funeriu a mai spus că dezvoltarea unui cetăţean informat şi competent în problematica ecologică este o miză majoră pentru tipul de societate în care trăim. „Pregătirea elevilor pentru o participare cetăţenească activă presupune, înainte de toate, ca fiecare să se simtă vizat de problemele cu care se confruntă societatea.

Mulţi dintre factorii care conduc la deteriorarea mediului ţin însă şi de modul în care alegem să ne comportăm. Or, în acest context, educaţia cu privire la mediu joacă un rol esenţial în formarea copiilor noştri. Fundamentarea unui sistem de educaţie bazat pe competenţe cheie, aşa cum apare în proiectul Legii Educaţiei Naţionale, sistem care va include şi competenţele sociale şi civice, nu mai poate suferi amânare”,.a conchis ministrul Funeriu.

În cadrul proiectului „Mediul creează punţi de legătură – Tineri europeni în dialog”, 20 de şcoli din Germania şi 20 din Bulgaria, Croaţia, România şi Ungaria formează parteneriate şi lucrează împreună la temele „Durabilitate şi mediu”, „Europa” şi „Mass-media”. Proiectul se derulează pe parcursul a trei ani, între 1 octombrie 2009 şi 30 septembrie 2012, sub înaltul patronaj al preşedintelui Republicii Federale Germania, fiind promovat de Fundaţia Federală Germană de Mediu (DBU) şi publicaţii din ţările participante. În România, proiectul „Mediul creează punţi de legătură

– Tineri europeni în dialog” a presupus derularea unor investigaţii jurnalistice, în primăvara acestui an, de către elevii a cinci şcoli din România (Arad, Constanţa, Deva, Făgăraş şi Sibiu) şi colegii lor germani din şcolile partenere (Leverkusen, Aachen, Bonn, Konigstein şi Neu-Ulm). Materialele au fost publicate în cotidianul „România Liberă”. Valoarea unui premiu este de 1.000 euro.

Informatii prezentate de www.promptmedia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.