Mâine au loc alegerile pentru Parlamentul European. 313.170 de vrânceni sunt așteptați la urne, însă doar 286.320 au cărți de identitate VALABILE!

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, împreună cu membrii acestuia, trebuie să fie prezent la sediul secţiei de votare, sâmbătă, la ora 18,00, fiind obligat să dispună măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare. El dispune îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe sediul secţiei de votare, potrivit prevederilor legale.

Duminică, activitatea biroului electoral al secţiei de votare începe la ora 6,00, iar secţiile de votare se vor deschide la ora 7,00, alegătorii putând să îşi exercite dreptul de vot până la ora 21,00.

În ziua votării, între orele 7,00 – 21,00, sunt interzise comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei unde se desfăşoară alegerile.

Bine de știut:

* 313.170 de vrânceni sunt așteptați, duminică, la votul pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.

* 358 de secții de votare au fost amenajate la nivelul județului Vrancea (58 în municipiul Focșani)

* doar 286.320 de vrânceni au cărți de identitate valabile

  • Serviciile de evidența persoanelor au program special în acest week-end:
  • Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Focșani va avea program prelungit de lucru:
  • Sâmbătă, 25 mai, între orele 8-16
  • Duminică, 26 mai, între orele 7-21.
  • Primăria Focșani: locuitorii vor beneficia de toate serviciile oferite de SPCLEP Focșani.
  • Serviciul Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Focșani va avea program prelungit pe 25 și 26 mai: la ghișeele Serviciului Taxe și Impozite se vor putea efectu doar operațiuni de plăți.

Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European au loc în data de 26 mai, între orele 7:00 – 21:00. Dreptul de vot se exercită în baza unui act de identitate valabil, respectiv: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar, carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare). „Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români aflați în străinătate sau de cetățenii români domiciliați în străinătate”, arată MAI.

* Se va vota la secțiile de votare la care sunt arondați cetățenii cu domiciliul sau reședința, conform listelor electorale permanente.

* Alegătorii arondați la o secție de votare nu își pot exercita dreptul de vot la o altă secție de votare din aceeași unitate administrativ-teritorială iar președintele biroului electoral al secției de votare va îndruma alegătorul să voteze la secția de votare la care este arondat.

* Cetățeanul care, în ziua alegerilor, se află într-o altă localitate decât cea în care este înscris în lista electorală poate să își exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secție de votare, urmând a fi înscris într-o listă suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare, pe baza actului de identitate

Pentru a preveni votul multiplu, la aceste alegeri se va utiliza Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. Acest sistem permite evidenţierea distinctă a prezenţei la vot pentru fiecare scrutin în parte. Astfel, la intrarea în secția de votare, alegătorul prezintă operatorului de calculator al secției de votare actul de identitate și, după caz, documentul care dovedește reședința. Acesta va înscrie codul numeric personal al alegătorului în sistem. Operatorul de calculator va scana actul de identitate sau va introduce în SIMPV datele personale ale alegătorului în cazul în care nu se poate folosi scanarea, pentru a verifica dacă cetățeanul își poate exercita dreptul la vot.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii.

În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării.

Pentru cele două scrutine de duminică alegătorii vor primi trei buletine – unul pentru alegerile europarlamentare şi două pentru referendum. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea destinată nu atrage nulitatea acestuia.

Alegătorii votează în aceleaşi secţii, în acelaşi interval de timp, între orele 7,00 – 21,00, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea “VOTAT”, pe buletine de vot separate – unul pentru alegerile europarlamentare şi câte unul pentru fiecare întrebare a referendumului.

La referendum, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin “Da” sau “Nu” cu privire la următoarele întrebări:

1. ”Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. ”Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

În cursa electorală pentru un loc în Parlamentul European au intrat 13 formaţiuni politice şi 3 candidaţi independenţi.

Au depus liste pentru Parlamentul European – PNL, PSD, Alianţa 2020 USR PLUS, Partidul Pro România, UDMR, ALDE, Partidul PRODEMO, PMP, Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat Independent, Partidul România Unită, UNPR, Blocul Unităţii Naţionale – BUN. În competiţie sunt şi trei candidaţi independenţi – Gregoriana-Carmen Tudoran, George Nicolae Simion şi Peter Costea.

Peste 18.000.000 de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne. Pentru cele două scrutine vor fi organizate 18.730 de secţii de votare pe teritoriul naţional, în străinătate cetăţenii români putând să voteze în 441 de secţii.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.