Liceenii Colegiului Economic “Mihail Kogălniceanu”, faţă-n faţă cu tinerii aflaţi în custodia Penitenciarului Focşani

În cadrul proiectului educaţional „Să exmatriculăm violenţa din şcoli”, între Colegiul Economic “Mihail Kogălniceanu” şi Penitenciarul Focşani a fost semnat un protocol de colaborare ce are ca obiectiv desfăşurarea unor activităţi comune în domeniul prevenirii şi combaterii deligvenţei juvenile.

Astfel, în data de 25.11.2011 un grup format din 15 elevi, alături de patru profesori ai Colegiului Economic, au fost prezenţi în Penitenciarul Focşani şi au participat la o serie de activităţi comune în domeniul prevenirii violenţei şi a comportamentelor deviante.

Pe parcursul întâlnirii, au fost vizitate spațiile destinate activitaților de reintegrare socială iar, la final, a avut loc o dezbatere cu privire la metodele și modalitățile de prevenire a săvârșirii de acte infracționale, prilej cu care minorii și tinerii aflați în custodia penitenciarului au împărtășit din experiențele lor grupului de elevi, pentru a conștientiza și evita comportamentele cu risc infracțional.

Scopul programului vizează sensibilizarea tinerilor în vederea exercitării unui spirit civic responsabil şi a prevenirii delicvenţei juvenile.

Comunicat primit de Penitenciarul Focşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.