Lectura de calitate şi scrisul sunt promovate de Biblioteca Judeţeană în cadrul Târgului de Carte

Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează, în perioada 6 – 8 octombrie 2011, a VII-a ediţie a Târgului de Carte.

Târgul de Carte se va desfăşura, în acest an, la Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia” din Focşani, unde vor fi prezente peste 20 de edituri naţionale şi locale, cu aproximativ 2000 de volume la preţuri promoţionale şi va fi deschis publicului între orele 9-19 (care beneficiază de intrare gratuită).

Tema de anul acesta a târgului este CĂRŢI LA PORŢILE VRANCEI şi de aceea, în prima zi vom fi gazda unui colocviu la care sunt invitaţi autori de monografii locale şi reprezentaţi ai instituţiilor de cultură din Vrancea ce vor dezbate împreună idei legate de Monografia locală între concepţie, necesitate şi adresabilitate.

Cea de a doua zi va fi dedicată profesiunii de bibliotecar şi se va desfăşura sub forma unei Sesiuni de prezentări şi dezbateri cu tema Biblioteca publică – realităţi şi realizări.

În toate cele trei zile ale târgului vor fi incluse activităţi ca: lansări şi prezentări de carte, expoziţii, întâlniri cu scriitorii, sesiune de prezentări monografii, vernisaje, vizite documentare, lansări eveniment, sesiuni de premiere, prezentări de standuri editoriale, prezentări power-point, prezentarea standului INFOEUROPA, prezentarea noului Site al Bibliotecii Judeţene.

La acest Târg ne-am propus să promovăm lectura de calitate şi scrisul, să uşuram accesul cititorilor la carte din punct de vedere material (reduceri/promoţii) şi speram că evenimentul va atrage un număr foarte mare de cititori de toate vârstele.

Vă aşteptăm aşadar în perioada 6 – 8 octombrie, între orele 9-19 la Târgul de Carte Focşani 2011, găzduit de Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia”.

Comunicat primit de la Biblioteca Judeteana „Duiliu Zamfirescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE