Lansare de carte: “Mintea de dincolo”… O dovadă ştiinţifică pentru existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii de dincolo.

Dumitru-Constantin-DulcanDupă trei decenii de la apariția cărții Inteligența materiei, azi bestseller, Dumitru Constantin-Dulcan vine în fața cititorilor săi cu o lucrare complementară: Mintea de dincolo, în care sintetizează, din punct de vedere științific, experiența decorporalizării prin moarte clinică, ajungând, rațional, acolo unde omul religios ajunge cu inima. Aparent paradoxal, contrar afirmațiilor științei materialiste, autorul demonstrează, cu mijloacele științei de azi, rațiunile inimii și ale universului spiritual, contrazicând fericit celebra afirmație a lui Pascal: „Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște”.

Citind Mintea de dincolo, descoperim „limbajul” comun celor două „instanțe” dăruite de Creator ființei umane. Și dacă, așa cum spunea filosoful Mircea Florian, fericirea omului modern constă în echivalarea rațională a dogmelor, Mintea de dincolo ne apropie de acest ideal.

Lansarea va fi pe data de 6 iunie, la ora 18:00, la Teatrul Focsani, de pe str. Republicii nr. 77.

Există în Mintea de dincolo suficiente elemente pentru a elabora o etică mentală, extrem de necesară nouă, celor de azi, care, în pofida comunicării excesive prin multiple și sofisticate mijloace tehnice, trăim poate în cea mai tristă singurătate publică. Nu suntem singuri în univers, ne spune autorul și suntem direct responsabili, nu doar pentru gesturile noastre, dar și pentru gândurile noastre, care pot influența instantaneu viețile semenilor noștri.

Scrisă cu o argumentare riguroasă, greu de contrazis, Mintea de dincolo poate fi un manual al conviețuirii și al supraviețuirii armonioase, arătând că cel mai de preț dar al omului – iubirea – este și o datorie fundamentală, pentru salvarea tuturor și a fiecăruia în univers.

Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiinţe medicale, este autor a numeroase monografii, tratate, lucrări și cărți de certă valoare științifică, dar și eseistică, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale Filosofiei Științei. A publicat, de-a lungul timpului, „Inteligenţa Materiei” (ediţia a III-a), „În căutarea sensului pierdut”, „Către noi înşine”, „Mintea de dincolo”, apărute la Editura EIKON.

Lansarea va fi pe data de 6 iunie, la ora 18:00, la Teatrul Focsani, de pe str. Republicii nr. 77.

Interviu DUMITRU CONSTANTIN DULCAN – “Viața noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit”

Interviu realizat de Dia Radu, publicat în Revista “Formula AS”, nr. 1067, 2013

Este medic neurolog și psihiatru, cercetător în domeniul conștiinței, o fire curioasă și temerară, ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoașterii încă neexplorate.

Distinse cu premii și declarate bestsellers, cărțile domniei sale au schimbat viziunea știută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate științifică. Cea mai recentă apariție, Mintea de dincolo, nu e doar rodul unor lecturi extrem de vaste, ci și expresia unei inteligențe ieșite din comun, ce a reușit performanța absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale și ale științelor neurocognitive, cu experiențele religioase și ale morții clinice, pentru a ne oferi o descriere cât mai aproape de realitate a lumii de dincolo. Un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră divină și importanța de a trăi după legi spirituale.

“Moartea clinică este o trecere între două lumi”

– Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieșit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună și sintetizează studii și mărturii ale experienței morții clinice. De ce ați ales tocmai acest subiect? Poate experiența morții clinice să dezlege unele mistere ale existenței umane?

– Nimic din ce am scris până acum n-a fost premeditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a ști ce este dincolo de noi. Aș putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi Inteligența materiei, pentru că am vrut să argumentez științific intuiția că în spatele tuturor lucrurilor se află o Rațiune universală care ordonează și coordonează totul. Și că această Rațiune e Dumnezeu. Dacă Dumnezeu există, atunci și noi, oamenii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, În căutarea sensului pierdut, a fost motivată de faptul că lumea actuală se înscrie din punct de vedere moral pe o curbă descendentă. Am pierdut legătura cu Sursa și am uitat de ce suntem aici. Singuri, fără o busolă spirituală, am alunecat în marele impas moral, social și economic în care ne aflăm. Acum, ceea ce am încercat în cartea Mintea de dincolo a fost să arăt că experiența morții clinice vine să susțină cu argumente clare originea noastră spirituală – idee pentru care pledează descoperirile fizicii cuantice, religiile, psihologia transpersonală, științele neurocognitive și nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viața noastră pe pământ e doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecție pe care trebuie să ne-o însușim pentru evoluția noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am încheiat un ciclu fundamental al adevărului despre noi. Suntem și materie, suntem și spirit, a reduce existența lumii doar la dimensiunea ei fizică înseamnă a ne întemeia viața pe un adevăr incomplet.

– Ce înseamnă concret, din punct de vedere me­dical, moartea clinică?

– Moartea clinică este acea experiență în urma căreia individul traversează toate etapele morții biologice, dar nu definitiv, fiindcă e resuscitat, readus la viață spontan sau prin intervenție medicală, iar funcțiile sale vitale sunt reluate. Ce trăiesc aceste persoane în timpul morții clinice e însă tulburător. Studiul experiențelor de moarte clinică demonstrează că există un tipar comun la toată lumea, indiferent de rasă, origine sau moment al istoriei.

– Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viață și au avut, în timpul morții clinice, o seamă de revelații. Ce “văd” de fapt aceste persoane?

– La început, chiar în momentul morții, subiecții sunt confuzi, nu înțeleg ce li se întâmplă. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi conștientizează că au murit și încep să-și vadă din afara lor corpul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuți și nu pot fi auziți de nimeni; sunt uimiți să-i audă pe cei din jur că-i declară morți. Decorporalizați, își caută rudele, vor să le îmbrățișeze, dar mâna lor trece prin corpul acestora fără să fie percepută. Într-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mutilat în războiul din Vietnam și-a văzut corpul de deasupra sa. A văzut elicopterul american care l-a transportat la spital și, spune el, “m-am întrebat unde sunt dus și am zburat după el”. Cei mai mulți indivizi vorbesc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obligați să treacă, singuri sau însoțiți de ghizi – rude decedate sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lumea noastră fizică în lumea spiritelor, în lumea de dincolo.

– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Ființă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

– Dincolo de tunel, toți martorii acestor experiențe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbește totuși. E o lumină feerică, învăluitoare și caldă, ce oferă mângâiere și bucurie. Cei care au trăit aceste experiențe spun că e Ființa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcție de apartenența religioasă a fiecăruia. O ființă pe care o descriu mai degrabă ca pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se și spune că Dumnezeu este așa cum și-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre. Așa cum mărturisesc cei care au experimentat moartea clinică, Dumnezeu îi întâmpină cu o iubire copleșitoare, o pace profundă și o stare de beatitudine despre care toți spun că nu au mai trăit-o niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, amenințător și acuzator, cum e descris tradițional.

– …care în plus ne va supune la Judecata de Apoi.

– Există și în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieții pe care îl văd cei ajunși în fața Ființei de Lumină, un film panoramic cu amănunte în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecății De Pe Urmă, cu care ne-au obișnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, trăim, în toată cruzimea sa, efectul acțiunilor noastre asupra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moarte clinică, mercenar angajat în armată, mărturisește că a simțit durerea provocată de gloanțele trase pe front în soldații armatei inamice, dar și durerea și disperarea copiilor, mamelor și soțiilor celor uciși în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simțit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieții nu ești, deci, un simplu spectator, ci trăiești aievea durerea și tristețea pe care le-ai produs altora, dar și bucuria și recunoștința celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

– Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

– Nu Dumnezeu ne pedepsește, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se repercutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri și nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conștiinței noastre încărcate de rele. Toți cercetătorii acestor fenomene afirmă cu convingere că nu există dincolo o pedeapsă divină fără sfârșit, pentru nimeni.

– Să revenim la experiența propriu-zisă a morții clinice. Ce se întâmplă mai departe?

– După ce filmul vieții îi face să înțeleagă unde au greșit și unde au procedat corect, celor aflați în moarte clinică li se arată o barieră, o punte sau un râu, și li se interzice să treacă. E semnul distinctiv dintre cele două lumi. “Nu este încă timpul” e ceea ce aud cei mai mulți dintre ei. Altora li se spune, într-o formă sau alta, “Du-te înapoi și spune lumii ce ai văzut”. Toți cei care au trecut prin așa ceva spun deschis că nu mai au niciun fel de frică față de moarte. Pentru cei care trăiesc aceste experiențe e atât de covârșitor, încât rămân conștienți și după aceea de existența unei dimensiuni spirituale în univers, dedicându-se, pe mai departe, unei vieți spirituale sau unei vieți puse în slujba binelui.

“Nu creierul generează conștiința, ci conștiința are în primire un creier de care se folosește”

– Domnule Dulcan, vă provoc să discutăm și din punct de vedere științific. Cum se împacă toate aceste descoperiri cu formația dvs. de medic neurolog?

– Tocmai pentru că sunt medic neurolog și am studiat creierul pot să afirm cu tărie că mintea omenească nu se reduce la reacțiile biochimice care au loc în creier. S-au făcut măsurători ale momentului în care sunt activate diferite arii din creier și ele demonstrează că aceste activări preced cu câteva miimi de secundă conștientizarea lor. Cu alte cuvinte, decizia de executare a unei mișcări pare a fi luată înainte de a fi informat creierul. Și atunci, dacă inițiativa creierului precede, oarecum, voința noastră de a acționa, ne întrebăm firesc: gândim sau suntem gândiți? Nu avem încă o teorie coerentă referitoare la conștiință. Experiența morții clinice pledează pentru independența conștiinței față de creier. Nu creierul generează conștiința, așa cum încă se crede la modul general, ci conștiința are în primire un creier, de care se folosește de-a lungul unei vieți, pentru a se informa, a experimenta și a evolua.

– S-a imputat acestor viziuni avute în timpul morții clinice că ar fi rodul anestezicelor sub care se află majoritatea pacienților.

– Da, s-a adus argumentul că ar putea fi halucinații sau expresia unui creier în suferință, că ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize epileptice. Sunt doctor neurolog și pot aduce oricând argumente medicale împotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, căci sunt și mulți oameni care au avut aceste experiențe spontan, fără nicio influență chimică. Apoi, există oameni care și-au dezvoltat capacitatea de a călători extracorporal, ei sunt cât se poate de lucizi și de sănătoși, iar mărturiile lor se mulează perfect pe viziunile celor care au trăit o moarte clinică. Nu e vorba de nicio influență exterioară. E pur și simplu o altă stare a creierului, pe care, vrea nu vrea, știința va trebui să o accepte. Există studii făcute pe sute de oameni, de vârstă, sex, religie și proveniență diferite. Viziunile lor sunt asemănătoare, fie că e vorba de Sfânta Tereza de Avila, de Platon sau de persoane din zilele noastre.

– Aduce studiul morții clinice argumente concrete în favoarea realității lumii de dincolo?

– Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morții clinice, nevăzătorii din naștere văd prima oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiritului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci și corp subtil, care este însoțit de o conștiință detașată de creierul nostru anatomic și care are o altă percepție asupra timpului și a spațiului. Experiența este a acestei conștiințe, nu a creierului. Vederea se face într-un unghi de 360 de grade și poate explora instantaneu la orice distanță. Această vedere panoramică apare nu numai la cei care au o moarte clinică, ci și în stările de extaz mistic sau în experiența unor maeștri spirituali ai Orientului. Un creier traumatizat poate genera, desigur, și halucinații, dar ele n-au coerență, n-au logică. Tot ceea ce se petrece în experiența morții clinice are o coerență, un sens moral, o filosofie profundă, cu referire la viața persoanei implicate. În urma lor, învățăm întotdeauna o lecție. Un alt argument extrem de important este memoria noastră de dincolo. Filmul retrospectiv al vieții, care li se prezintă tuturor celor care ajung dincolo, demonstrează că nimic nu se uită din ceea ce am trăit aici. Se rețin și cele mai mici amănunte, pe care credeam că le-am uitat de mult, pe care și le amintesc chiar și indivizii bolnavi de Alzheimer. În timpul vieții noastre, nu memoria se pierde, ci instrumentul de redare, neuronul se atrofiază. Memoria rămâne în câmpul conștiinței, care se extinde dincolo de noi în același timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente există cu duiumul, dar probabil cele mai puternice sunt mărturiile celor reîntorși la viață.

– Din toate cazurile pe care le-ați întâlnit și studiat, care vi se pare cel mai spectaculos?

– Cred că cel mai impresionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a și relatat într-o carte autobiografică. Era de patru ani bolnavă de cancer limfatic când, intrată în comă profundă, terminală, începe să perceapă lumea dincolo de limitele obișnuite. Deși are ochii închiși, fiindcă e supusă reanimării, îl vede pe fratele său în avionul cu care venea din India la Hong Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viață. Aude discuțiile între medici și soțul său, deși ele aveau loc pe un coridor îndepărtat. Și nu doar că îi aude și vede, dar le aude și gândurile. Se eliberează din trupul fizic și constată, cu uimire, că poate fi în mai multe locuri în același timp. Vede toate manevrele de reanimare pe care le fac medicii, înțelege disperarea soțului și ar vrea să-i spună fratelui să nu se grăbească, fiindcă nu va muri până nu va veni. Însă nimeni nu o aude. După o vreme, atașamentul ei față de oameni se estompează și intră într-o lume minunată, guvernată de bucurie și de iubire necondiționată. Își revede tatăl, care murise cu zece ani înainte, cu care stă de vorbă și care o anunță că nu a venit încă timpul să rămână acolo. Își vede filmul vieții și înțelege misiunea pentru care a sosit pe pământ și ceea ce mai are de făcut pentru a o împlini. Nu se bucură la gândul revenirii în corpul bolnav, dar înțelege că trebuie să se întoarcă să transmită lumii un mesaj. La ieșirea din comă, le zâmbește medicilor și le spune că a fost vindecată și va trăi. Nimeni n-o ia în serios. Și totuși, peste câteva zile, la analizele efectuate, medicii constată semne certe de vindecare. Însă Anita Moorjani a mai spus ceva în cartea ei autobiografică, și anume că, în spațiul de dincolo, în timpul filmului panoramic, i s-au revelat și viețile pe care le-a avut până atunci.

“Suntem cu adevărat «lumină din Lumină»”

– Atingeți o chestiune extrem de controversată, tema reîntrupării, respinsă, de altfel, de religia creștină. Avem motive să credem în așa ceva?

– Ideea reîntrupării e motiv de mare controversă între creștini și susținătorii ei. Există însă argumente ce țin de impresia fiecăruia dintre noi, de acel sentiment de déjà vu pe care îl avem, uneori, când întâlnim o anumită persoană. Din nou, mărturiile oamenilor sunt cele care ar trebui să ne pună cel mai tare pe gânduri. Cercetătoarea Sandra Anne Taylor aduce în discuție un caz foarte interesant, al unui tânăr arab, care s-a născut în munți, în Liban, și nu și-a părăsit casa până la 20 de ani. S-a întâmplat să fie dus ocazional într-o altă localitate, la sute de km distanță, pe care a recunoscut-o imediat ca fiind cea în care a trăit anterior. Ba mai mult, dintr-un impuls, a mers direct la casa în care se născuse, i-a identificat pe nume pe cei care o locuiau, le-a arătat locul în care și-a amintit că a ascuns niște bani și i-a găsit. Familia respectivă era atunci într-un proces de stabilire a unui hotar între pământuri. El și-a amintit unde era vechiul hotar. A fost atât de convingător, încât și justiția i-a acceptat mărturia. Se născuse în același anotimp în care, în urmă cu 20 de ani, vechea persoană fusese ucisă. Reîncarnarea lui a fost, deci, imediată. Mai e și cazul lui Rand James­ton Shields, care în timpul unei morți clinice retrăiește 68 de evenimente din viețile anterioare. A reținut locul unde a trăit și cine a fost. A făcut 8 vizite în acel oraș, a inventariat 114 dovezi care atestau acea viață și a recunoscut 35 de clădiri. Cazul lui e celebru și e studiat de dr. Jim B.Tucker, la secția de medicină psihiatrică din Universitatea Statului Virginia. Dar detaliul care naște cele mai multe întrebări e chiar cazul Anitei Moorjani. Acolo, sus, Cineva i-a spus să stea liniștită, că va fi vindecată și i-a arătat și celelalte vieți pe care le-a avut. Dacă știința a putut confirma vindecarea ei miraculoasă, anunțată în lumea de dincolo, de ce n-am crede și în celelalte lucruri văzute de ea acolo? Este o întrebare ce nu poate fi evitată.

– Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar continuăm să trăim sub altă formă.

– Continuăm să trăim în corpul subtil, care e format din lumină de înaltă frecvență. Cei care au văzut corpul subtil, ceea ce numim în mod tradițional “suflet”, în timpul experiențelor extracorporale, l-au descris ca fiind format din milioane de puncte luminoase. Dacă în ceea ce privește trupul nostru s-a spus că “pământ suntem și în pământ ne vom întoarce”, în ceea ce privește sufletul, “lumină suntem și în Lumină ne vom întoarce”. Suntem cu adevărat “lumină din Lumină”. E valabil și dacă extrapolăm la nivel macro. Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantică. Între lumea de aici și lumea de dincolo e doar o diferență de frecvență. Ceea ce nu vedem nu înseamnă că nu există. De pildă, noi percepem sunetele a căror frecvență se situează între 16.000 și 20.000 Hz. Liliacul emite și receptează ultrasunete cu frecvența până la 150.000 Hz. Iar delfinii comunică pe frecvențe situate peste 150.000 Hz. La fel și cu lumina. Sub un anumit prag al frecvenței, lumina se condensează în materie fizică, iar deasupra acestuia, lumina devine energie invizibilă. Suntem aici, pe pământ, limitați de zidul unei frecvențe care ne obturează vederea. Însă Dumnezeu, în mărinimia Lui, ne-a așezat într-o fereastră cosmică, din care putem vedea universul, din care ni se oferă deschiderea.

– Vreți să spuneți că Îl putem cunoaște pe Dumnezeu pentru că El Însuși vrea să fie cunoscut?

– Universul nu face lucruri gratuite. În vremurile noastre au explodat o serie de preocupări științifice care nu fac decât să confirme această dimensiune spirituală a universului, să demonstreze că istoria universului și a omului e scrisă de aceeași mână, că om și univers au aceeași origine spirituală. Experiența morții clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, pentru a ne îndemna să schimbăm drumul greșit pe care am mers până acum și să ne însușim lecția cunoașterii și a iubirii, care e adevăratul sens al vieții. Avem o singură șansă de ieșire din criza în care întreaga omenire este implicată: să optăm pentru o adevărată renaștere spirituală. Cu alte cuvinte, să trăim în armonie cu Dumnezeu, cu noi înșine, cu semenii și cu natura. Nu întâmplător, Iisus a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Calea, e rândul nostru să răspundem chemării Lui.

Cei care doresc să comande cărțile d-lui prof. Dumitru Constantin Dulcan o pot face pe www.edituraeikon.ro, la tel. 0364/11.72.46, 0728.084.803 sau pe e-mail eikondifuzare@yahoo.com

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu

Interviu realizat de Dia Radu, publicat în Revista “Formula AS”, nr. 1053

E medic neurolog și psihiatru, doctor în științe medicale, bun cunoscător al filosofiei științei și pionier în scrierile din domeniul conștiinței.

O minte strălucită, cu o curiozitate științifică ieșită din comun, care nu încetează să caute răspuns la marile întrebări ale existenței. Nu doar distincțiile medicale internaționale i-au adus recunoașterea, ci și curajul de a răsturna viziunea materialistă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o “minte universală”, care ordonează și coordonează toate lucrurile din jur. “Inteligența materiei”, cartea care a bulversat lumea științifică românească, a fost bestsellerul acelor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a fost curmată brusc de regimul comunist, speriat de ideile prea îndrăznețe pe care le susținea. A fost retrasă de la Premiul Academiei Române, care i s-a înmânat abia la a doua ediție, în 1992. După mai bine de trei decenii de la apariție, cele mai multe din intuițiile domnului profesor Dulcan au fost confirmate de știința actuală. Dacă destinul cărții i-ar fi fost favorabil și ar fi beneficiat la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi reprezentat azi la nivel internațional, așezat cu mândrie alături de al celorlalți trei mari promotori ai Noii Spiritualități: Stanislav Grof, Ervin Laszlo și Peter Russell.

Dimineață de vară

– Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga dvs. viață ați dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteți astăzi? Ați simțit fascinația pentru cunoaștere de mic?

– De foarte mic. Îmi amintesc o dimineață de vară din satul meu argeșean, Mârghia. Eram copil. Dormisem pe prispă și m-am trezit cu fața spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă și, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam, dar nu știam ce sens are viața. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am propus atunci să aflu. Știu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.

– Ați studiat medicina. De ce, dintre toate disciplinele, ați ales tocmai neurologia?

– Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina îmi poate oferi ceea ce eu nu puteam afla doar din cărți. Iar neurologia mă ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul e cel care deține misterul întregii noastre existențe. Înțelegând creierul, înțelegem în bună parte funcționalitatea organismului viu. După absolvirea Medicinei, am urmat însă și cursuri serale de inițiere muzicală, de istoria culturii și civilizației. Am citit fizică, matematică, istoria religiilor și filosofie. Școala îmi impunea concepția ei materialistă, religiile îmi spuneau că există un Dumnezeu. N-aveam decât o finalitate în toate căutările mele: să aflu cine are dreptate și să răspund întrebării din copilărie: cine sunt eu? După ce am terminat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce postulează știința, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face la un moment dat saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului 1976, am avut revelația răspunsului. Dacă nu introducem în această ecuație o rațiune de dincolo de noi, pietrele niciodată n-or să ajungă Adam și Eva.

Există o inteligență a materiei

– O revelație care a dus, patru ani mai târziu, la apariția “Inteligenței materiei”. Cartea a făcut vâlvă la vremea ei prin teoriile pe care le propunea. I-ați putea rezuma conținutul pentru cititorii revistei noastre?

– Dacă ar trebui să rezum într-o frază ce am scris în cartea asta, aș spune așa: există o inteligență a materiei. Orice manifestare din univers, începând de la macrocosmos și până la microcosmos, are ca substrat o inteligență. De pildă, doi atomi de hidrogen și unul de oxigen vor da întotdeauna o moleculă de apă, nu altceva. Până și particulele, cuantele, au un rudiment de inteligență al lor. Exact asta încerc să arăt în cele peste 300 de pagini ale cărții, survolând toate sursele de informație accesibile, de la știință la religie, de la experimentul de laborator la experiența personală ca medic neurolog. Cu alte cuvinte, demonstrez că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Ca să scriu această carte, am citit materia multor discipline universitare. Astăzi, bazându-mă pe o cunoaștere științifică, pot afirma cu certitudine că lucrurile nu au pornit dintr-o întâmplare și viața nu e accidentală pe pământ, așa cum spun manualele de biologie. Ba mai mult, afirm că universul se sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că și creierul respectă un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum știm asta? Iată un experiment. La începutul anilor 2000, la Universitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călugări tibetani. S-a constatat că la emoțiile pozitive – empatie, respect, admirație etc – se activa o arie din lobul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor negative activa o arie din lobul frontal drept. În consecință, creierul face o distincție între bine și rău. Dar creierul e o masă de carne și nu are cum să facă selecția între bine și rău doar prin sine. E clar că există o conștiință care face această triere, iar ea se supune la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o? Deci, legea lui Dumnezeu este legea Binelui. Dar poate argumentul acesta nu e suficient ca să înțelegeți de ce universul e construit pe tiparul Binelui. Vă dau alt exemplu, la nivel de chimie: gândurile negative la nivel de chimie a sângelui determină în corp un viraj spre aciditate (care înseamnă îmbătrânire, boală, degenerescență). Faptele pozitive și senine duc corpul către un ph alcalin, care se traduce prin longevitate și vitalitate. Până și ADN-ul nostru face diferența între bine și rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a fost dusă la distanță și monitorizată prin mijloace de laborator. Asupra individului s-au exercitat diverse influențe, negative sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele pozitive se decontracta. Până și în ADN-ul nostru sunt înscrise premisele sănătății și bolii.

Devenim ceea ce gândim

– Boala e prin urmare rezultatul tuturor influențelor negative?

– Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm niște dezechilibre, niște energii negative, care nasc suferința. Suferința este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră și cu legile ființării noastre. N-am fost creați de Dumnezeu să suferim, biologia noastră o demonstrează: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce gândim, sănătoși sau bolnavi, fericiți sau nefericiți. Chiar și la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire constructivă, optimistă și este inhibată de agresivitate, furie și depresie. Orice emoție negativă blochează celulele sistemului imunitar pentru cinci, șase ore. Asta înseamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Știm din descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se propagă în spațiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci și celorlalți din jur și întreg universului. Am avut ocazia să verific și în practică lucrurile astea. Pacienții optimiști, ferm convinși că se vor vindeca, își ajutau organismul să lupte cu boala și chiar se recuperau. Ceilalți, pesimiștii care se plângeau în permanență, se otrăveau cu propriile gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre boala lor și despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înțelege și a nu te revolta contra ei.

– Autosugestia e foarte la modă în ziua de azi. Credeți și dvs. că am putea fi mai sănătoși doar prin puterea gândului?

– Sunt și boli care ne sunt date ca lecții. Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: invidia, răutatea, competiția acerbă, egoismul și dorința de răzbunare, la care se adaugă frica și stresul generat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseamnă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment și a pus un miel într-o cușcă lângă cușca unui lup. Mielul a murit, pur și simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară și celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson și demență. Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una din epocile cu cele mai multe cazuri de depresii și suicid. Știați că depresia este unul din factorii care favorizează apariția bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă la întrebare, ar trebui să înțelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât gândind și făcând binele, pentru a fi în armonie cu universul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-și iubească aproapele ca pe sine însuși.

“Când crezi, îți mobilizezi toate mecanismele de vindecare”

– Faptul că ați demonstrat științific existența lui Dumnezeu v-a întărit și mai mult credința? V-ați apropiat și mai mult de Hristos?

– Eu nu cred în Iisus doar pentru că așa am fost educat de părinți. Sunt un intelectual trecut prin școli, care a căutat să-și explice lumea. Dar dintre toate marile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pitagora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire științifică. Am luat rând pe rând toate noțiunile predicate de el și toate pot fi explicate în termenii științelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace și armonie. Din punct de vedere științific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur și simplu șters și se instalează în corp o bună chimie și un echilibru energetic. E fantastic, e pur și simplu ca resetarea unui computer. Despre puterea credinței, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice “eu te-am vindecat”, dar a ales să spună “credința ta te-a vindecat”. Când crezi, îți mobilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a ști că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îți dă trăirea emoției transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăiești cu adevărat relația cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci și puterea rugăciunii pe care o poți face oriunde.

– Mai sunt oare canoanele și dogmele Bisericii în acord cu spiritul vremurilor noastre?

– Din păcate, istoria ne dovedește că și știința a greșit, negându-l pe Dumnezeu, și Biserica a greșit, arzându-l pe Giordano Bruno pe rug sau condamnându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că pământul se învârte în jurul soarelui și nu invers. În viitor, știința și religia trebuie să-și dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părți sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism. Fundamentaliștii susțin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale. Și totuși, Dumnezeu însuși ne spune prin o mie de surse că drumurile spre el sunt nenumărate. Vârful muntelui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă, religiile vor ajunge la o concordie universală. Nu este admisibil să spun că, dacă eu sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de Dumnezeu, și tu nu.

– Criza lumii de azi nu e și o criză a spiritului?

– Criza lumii actuale este în primul rând o criză morală, pentru că oamenii nu știu cine sunt cu adevărat. Omenirea se îndreaptă spre o nouă conștiință, spre o nouă umanitate. Suntem într-un moment de cotitură. În următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o lume a spiritualității. Această aliniere a planetelor care s-a produs acum nu e doar un detaliu de ordinul amuzamentului catastrofic. Este o realitate astronomică. N-o să ne crească cinci mâini, cu siguranță! Schimbările vor fi la nivel de conștiință. Intrăm într-o zonă de energie cu o frecvență mult mai înaltă decât cea în care eram. Asta va produce mutații fundamentale în creier și la nivel de ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot de copii născuți între 1982-1983 și s-a constatat că nivelul lor de inteligență e mult peste nivelul stabilit anterior pentru genii. Se crede și că ADN-ul nostru ar putea să ajungă, în plan energetic, la 36 de spirale în loc de 2. Lumea viitoare va fi a spiritualității și a celor supradotați. Aproape îmi pare rău ca nu am vârsta s-o mai trăiesc.

“Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză”

– V-ați dedicat întreaga viață eforturilor de a cunoaște. A meritat? Se spune că atunci când înțelegi totul, viața devine mai tristă.

– Din contră, cunoașterea aduce cea mai mare bucurie. Ea aduce adevărul despre tine. E exact cum spune Iisus, “și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi”. Să înțelegi lumea îți aduce o eliberare enormă de erori de gândire și prejudecăți. Îți dă bucuria de a descoperi singur resorturi și corespondențe. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine. Că mi-a dat posibilitatea să fiu om și să ajung să știu ceea ce știu. E extraordinar să poți afla cine ești, de unde vii și încotro te duci.

– Și cine suntem noi, oamenii? Poate știința de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?

– Suntem conștiință întrupată și suntem nemuritori. Timpul nostru în raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanță. Venim de undeva și plecăm spre altceva, viața pe Pământ e doar o scurtă vizită, o lecție pentru evoluția noastră. Facem cu toții parte dintr-un plan divin și suntem trimiși aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente și predispoziții care servesc misiunii noastre pe pământ. Despre lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat experiența morții clinice.

– Ați întâlnit, în practica dvs. medicală, cazuri de moarte clinică? Ce ne spune experiența lor?

– Experiența morții clinice pledează pentru existența unei alte dimensiuni, spirituală, în univers, dincolo de cea a lumii de pe Pământ, în care trăim adevărata noastră viață. Cei ca­re au trecut prin moartea clinică și au descris lumea de dincolo vorbesc despre întâlnirea cu o Ființă de Lumină, pe care o asimilează cu Dum­nezeu.

– Dacă suntem nemuritori, de ce ne e atât de frică de moarte?

– Pentru că nu cunoaștem adevărul despre noi și credem că totul începe și se sfârșește pe Pământ. Moartea e experiența conștiinței care trece din planul fizic în planul spiritual. M-am întrebat mult timp de ce murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia fundamentală, cuantică, este infinită și nu se consumă? Am înțeles târziu că aici suntem doar la o școală, iar corpul e uniforma necesară aici. Numai întrupați în carne și oase avem senzațiile tuturor lucrurilor. Implicarea simțurilor e necesară lecției pe care o avem de învățat. Moartea e trecerea în altă dimensiune, care e cea mai fericită.

– După mai bine de patru decenii de practică medicală în neurologie și psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?

– Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conștiinței sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o encefalogramă și nu distingem decât o linie sinuoasă a activității electrice a creierului, dar nici o singură volută nu ne spune că ea înseamnă un cuvânt anume sau un gând. Cum transcende informația din planul fiziologic în planul conștiinței rămâne de neînțeles. De aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afirme că nu conștiința e produsul creierului, ci creierul este produsul conștiinței. Creierul nostru e doar un receptor. Așa se explică cum ne reamintim tot înainte de moarte, în filmul vieții, deși la bătrânețe uităm o mulțime de lucruri. Neuronii îmbătrânesc și mor, sunt ca un radio defect care nu mai recepționează undele. Memoria însă nu se pierde, e undeva în câmpul informațional de deasupra. Vă dați seama ce mister e în noi?

“Dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici”

– Să trecem și la cele lumești. Ați avut multe ecouri în Occident, după apariția cărții “Inteligența materiei”. Cu toate astea, nu ați emigrat. V-am găsit la Sinaia, într-un mic birou cu vedere spre munte. În locul deschiderii, ați ales izolarea.

– Când am scris Inteligența materiei, am plecat pe drumul ăsta de unul singur, într-o țară cu un regim opresiv, unde numai de libera circulație a ideilor nu putea fi vorba. Ulterior am aflat că în Statele Unite se organizau întâlniri de specialiști care puneau aceleași probleme. Am avut o singură dorință atunci, în 1981, să nu fiu depășit în cunoaștere, măcar până în anul 2000. Și nu numai că n-am fost, dar mai sunt încă lucruri de scris și demonstrat. De rămas, aș fi putut rămâne la Paris, în 1986. N-am făcut-o pentru că sunt legat afectiv de pământul și de neamul meu. Și din conștiința faptului că, dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici. Profesor sunt, o mașină am, o casă am. Ce-mi mai trebuie? Așa cum înțeleg eu lucrurile în universul ăsta, singura mea referință e acolo sus. Mai departe nu ține de mine.

– Ați practicat medicina, ați scris, ați studiat, ați participat la congrese și conferințe. Unde a mai încăput între toate astea și viața de familie?

– Toate vacanțele mele mi-am chinuit soția și fiul. Eu stăteam să lucrez, în timp ce ea stătea cu copilul singură. Mi-a spus cu tristețe, imediat după căsătorie: “Credeam și eu că ești un om normal.” (râde) M-a iertat între timp și m-a și ajutat foarte mult în ceea ce am făcut. Și acum lucrez în același ritm. Mă așez la 8 dimineața pe scaun și mă mai ridic după ce s-a lăsat noaptea. În București n-aș putea face asta, fiindcă sunt prea multe lucruri care îmi distrag atenția. Înainte să mă apuc să scriu “Inteligența…”, am stat mult și m-am gândit dacă să mă angajez sau nu la un travaliu imens, riscând să-mi pierd cei mai frumoși ani, între 30 și 40, pentru un succes incert. Și totuși mi-am zis că merită. Nimic nu reușește cu adevărat dacă nu faci sacrificii. Bucuriile pe care le trăiesc acum îmi demonstrează că am pariat corect.

Cei care doresc să comande cărțile d-lui Dumitru Constantin Dulcan o pot face pe www.edituraeikon.ro, la tel. 0364/11.72.46, 0728.084.803 sau pe e-mail eikondifuzare@yahoo.com

One Response to Lansare de carte: “Mintea de dincolo”… O dovadă ştiinţifică pentru existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii de dincolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.