Ion Ștefan: ”Caracatița PSD-Misăilă înghite și Ateneul Popular. Funcțiile de conducere, oferite oamenilor de încredere ai lui Misăilă!”

Caracatița PSD își mai întinde tentaculele la Focșani, acaparând și instituția de cultură a Ateneului Popular.

Misăilă și-a trimis consiliera personală să managerieze instituția, după ce a refuzat să mai lucreze cu directorul Valentin Gheorghiță, intrat în dizgrație.

După ce și-a pus ginerele șef la Poliția Locală, nora șef serviciu la Asistență Socială, partenerul de vânătoare șef la Parking, amicul șef la Direcția Dezvoltare, consilierul personal bătăuș a fost avansat ca director de departament, fostul șef de la Gardă a fost uns șef al Corpului de Control al primarului, iar fiice, fii, cunoscuți ai pesediștilor au fost plantați prin tot felul de funcții călduțe pe bani publici, acum Misăilă a pus ținta și pe Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia”.

Totul în încercarea disperată de a controla tot ce mișcă în instituțiile din subordinea municipalității. Iar foamea de bani publici a pesediștilor nu se va opri aici, asta pentru că în vizor ar mai fi câțiva oameni care nu se conformează ordinelor lui Misăilă și care vor fi înlocuiți, cât de curând, tot cu sinecuri PSD.

Am spus și o repet, Misăilă și PSD au transformat Primăria Focșani într-o agenție de forță de muncă pentru oamenii din partid, fără a se ține cont de rezultate, de experiență și de pregătire. Ai carnet de membru PSD? Ai lipit afișe? Ai lovit cu pumnul în adversarii lui Misăilă? Atunci ești numai bun de a fi directoraș de instituție care să-i raporteze lui Misăilă tot ce zboară!

Observ că vechile metehne ale PCR sunt îmbrățișate cu nostalgie de PSD la Focșani, în frunte cu tovarășul Misăilă.

Așa ceva este de neacceptat, iar focșănenii trebuie să știe pe cine plătesc să aibă grijă de acest oraș! Toți sunt oamenii lui Misăilă! Niciunul nu a participat la vreun concurs pe merit!

Deputat Ion Ștefan

PS: Primăria a justificat îndepărtarea directorului Valentin Gheorghiță prin faptul că la 31 decembrie 2018 i-a expirat mandatul de director.

La concursul organizat anul trecut, Valentin Gheorghiță a obținut un punctaj insuficient, însă a contestat în instanță maniera în care a fost notat de comisia Primăriei. Pe fond, procesul va începe pe 10 ianuarie, însă deja Gheorghiță a obținut pe cale de ordonanță președințială o victorie împotriva primarului Misăilă. Vom reveni cu detalii. (Ed. O.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.