INFOPOL Vrancea: Evenimentele din ultimele 24 de ore

La data de 16.09.2013, ora 12.15, pe str. Mr. Gheorghe Sava din municipiul Focşani, M. Gheorghe Daniel, de 37 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism l-a acroşat şi l-a accidentat grav pe D. Constatntin, de 70 ani, din municipiul Focşani, care a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.

La data de 16.09.2013, în comuna Străoane, poliţiştii l-au depistat pe B. Costel, de 57 ani, din oraşul Panciu, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice (0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat). În cauză a fost întocmit dosar penal.

Mandat executat de poliţişti

La data de 16.09.2013 poliţiştii adjudeni l-au reţinut pe M. Florin, de 32 ani, din localitate, pe numele căruia Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta a fost depus în Penitenciarul Focşani, unde va executa o pedeapsă de un an si 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.

Deces cercetat de poliţişti

La data de 16.09.2013, poliţiştii din Dumitreşti au fost sesizaţi despre faptul că A. Arghir, în vârstă de 66 ani, a fost găsit decedat pe un teren agricol proprietate, din satul Biceştii de Sus. Cu ocazia deplasãrii la faţa locului a fost găsit cadavrul bărbatului, lângă acesta fiind o bovină care se manifesta agresiv. În urma primelor verificări efectuate s-a stabilit faptul că A. Arghir a fost împuns de taurul proprietate, cel mai probabil în după amiaza zilei anterioare. Întrucât animalul se manifesta violent acesta a fost eutanasiat cu accordul membrilor familiei. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.

Infracţiune de braconaj

La data de 16.09.2013, ora 22.18, poliţiştii din Pufesti au fost sesizati de un angajat din cadrul AJVPS Vrancea, despre faptul ca pe raza satului Ciorani au depistat mai multe persoane care efectuau acte de braconaj. Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la fata locului ocazie cu care a fost oprită in trafic autoutilitara marca Dacia in care au fost identificaţi M. Ionel, de 44 ani, M. Mihaela, de 38 ani, P. Iulian, de 47 ani, toţi din comuna Pufeşti, H. Florin, de 40 ani din comuna Fitioneşti şi S. Tozzi, cetăţean italian. In autoutilitară poliţiştii au găsit două arme de vânătoare şi 35 cartuşe. De asemenea, in bena autoutilitarei au fost gasiti 3 iepuri. Toate obiectele folosite la săvârşirea infracţiunii au fost ridicate in vederea continuarii cercetarilor, în cauza fiind intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de braconaj cinegetic.

Informaţii primite de la IPJ Vrancea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.