INFOPOL: Dosare penale întocmite de polițiști

La data de 28 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au desfășurat activități specifice de control al transportului de material lemnos pe raza județului Vrancea, ocazie cu care, la ora 19.10, pe DJ205 D-Brădăcești, au depistat un bărbat de 27 de ani, din localitatea Nereju, în timp ce conducea o autoutilitară fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că autoutilitara i-a fost încredințată tânărului spre a fi condusă pe drumurile publice de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din aceeași localitate, deși acesta avea cunoștință despre faptul că persoana în cauză nu posedă permis de conducere.
A fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

În aceeași zi, ora 19.45, polițiștii au depistat un bărbat din localitatea Nereju, în timp ce conducea pe DN2D – Focșani, un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și o semiremorcă, transportând materiale lemnoase fără a prezenta aviz de însoțire secundar, conform prevederilor legale.
În urma inventarierii materialelor lemnoase, efectuate de specialiștii din cadrul Direcției Silvice Vrancea, s-a stabilit un volum de 9.796 m.c. cherestea rășinoase.

De asemenea, în autoutilitară au fost găsite și deșeuri pentru care conducătorul auto a prezentat aviz de însoțire a mărfii, fără a prezenta însă documente legale de proveniență și transport pentru materialele lemnoase pe care le transporta. Întrucât materialul lemnos aparținea unui operator economic, s-a dispus
sancționarea contravențională a acestuia cu amendă de 5000 lei. Pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin (1) lit. b și art. 21 lit. K din Legea nr. 171/2010, a fost aplicată măsura complementară de confiscare a contravalorii
materialului lemnos, în cuantum de 7043.32 lei, calculată conform normelor legale în vigoare.

Astăzi, ora 4.30, am fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier ușor, produs pe DN2E85 la km 232+100m în afara localității Adjud. Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 58 de ani, din județul Teleorman, în timp ce circula la volanul unui autoturism pe direcția Focșani către Bacău, a fost acroșat de un autoturism care se deplasa pe sensul opus de mers.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului de 58 de ani, care a fost testat alcoolscop rezultatul fiind negativ. Conducătorul autoturismului vinovat de producerea evenimentului, nu a fost identificat la fața locului, atât acesta cât și ocupanții autovehiculului părăsind locul producerii evenimentului fără încuviințarea organelor de poliție.

În urma activităților desfășurate cu operativitate de polițiști, în jurul orei 8.30 a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din comuna Homocea, conducătorul autoturismului vinovat de producerea evenimentului precum și proprietarul
autovehiculului. Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-au recoltat probe biologice atât pentru consumul de băuturi alcoolice cât și pentru consumul de substanțe cu efect psihoactiv.

Față de tânărul de 26 de ani, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, iar cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.