Incendiu soldat cu pacube materiale in comuna Rastoaca

În data de 24.03.2011, în jurul orei 20.20, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, anunţa producerea unui incendiu în comuna Răstoaca, izbucnit la proprietatea numitului Vasile M..

Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a deplasat la faţa locului Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi 11 subofiţeri. În urma incendiului au ars parţial pereţii locuinţei (P+ mansardă), planşeul dormitorului de la etaj, pereţii şi planşeele băilor de la etaj şi parter, confecţionaţi din lemn şi rigips, pe o suprafaţă totală de cca. 110 mp, ferestrele din PVC ale dormitorului de la etaj şi planşeul garajului pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp.

Au fost deteriorate obiecte de mobilier din camerele de locuit şi articole sanitare din băi. De asemenea, a fost decopertată partea exterioară a dormitorului de la etaj, confecţionată din PVC, pe o suprafaţă de cca. 30 mp. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Incendiu la un atelier mecanic

În data de 24.03.2011, în jurul orei 11.30, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, anunţa producerea unui incendiu la un atelier mecanic din incinta UM 02542 din municipiul Focşani.

Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a deplasat la faţa locului Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi şase subofiţeri. În urma incendiului au ars reziduuri din lac depuse pe pardoseală şi pe instalaţia de lăcuit. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de o scânteie electrică produsă de un conductor electric cu izolaţia deteriorată.

Intervenţii S.M.U.R.D.

În data de 24.03.2011, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a trei situaţii medicale de urgenţă.

Astfel, s-a intervenit în municipiul Focşani, precum şi în comunele Moviliţa şi Ploscuţeni. Paramedicii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi Secţiei de Pompieri Adjud au acţionat pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani – Unitatea de Primire Urgenţe şi Spitalului Municipal Adjud – Centrul de Primire Urgenţe.

Muniţie neexplodată descoperită în comuna Vizantea Livezi

În data de 24.03.2011, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost anunţat, prin intermediul numărului unic 112, că în comuna Vizantea Livezi s-au descoperit muniţii neexplodate.

Specialiştii pirotehnişti din cadrul inspectoratului s-au deplasat la faţa locului unde au identificat un proiectil exploziv calibru 76 mm. Muniţia a fost descoperită de numitul Marian B. în grădina proprie. Muniţia neexplodată a fost ridicată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.

Intervenţii la stingerea unor arderi necontrolate de vegetaţie uscată

În data de 24.03.2011, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitaţi, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru localizarea şi lichidarea a şase arderi necontrolate.

Astfel, s-a intervenit pe raza administrativ teritorială a localităţilor Focşani (2 intervenţii), Câmpineanca, Dumbrăveni (2 intervenţii) şi Ţifeşti, acţionându-se cu şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi 26 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani. În urma acestor arderi necontrolate a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă totală de cca. 7,5 ha.

Reamintim cetăţenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor legale în vigoare, ce se referă la obligativitatea obţinerii acceptului Agenţiei de Protecţia Mediului şi informarea în prealabil a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi cu respectarea strictă a următoarelor prevederi generale: condiţii meteorologice fără vânt, colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi, astfel încât arderea să poată fi controlată, executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţele electrice, de comunicaţii, conducte de transport gaze naturale, produse petroliere ori alte bunuri materiale combustibile, curăţarea de vegetaţie uscată a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m, desfăşurarea arderii numai pe timp de zi şi asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii.

De asemenea, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii.

În conformitate cu prevederile HGR nr. 537 din 6 iunie 2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi.

Comunicat primit de la ISU Vrancea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.