Goe, cheseaua cu dulceaţă sau pantofii?

Vasile Voicu editorialist Vrancea MediaMare supărare între „băsei”: „monstruoşii 70 la sută” din parlament au pus la cale „casarea” unei bune părţi din „jucărelele” atît de dragi băselului, casare care, odată realizată, ar putea reprezenta un alt pas întru înfăptuirea acelei ,,dreptăţi până la capăt” promise şi-n speranţa îndeplinirii căreia s-a ajuns la „70 la sută” rezultat al votului acum un an de zile.

Şi, cum democraţia presupune, în esenţă, a fi conduşi într-adevăr de către cei ce-au fost desemnaţi prin vot majoritar a ne conduce, cred că trebuie lăsat fără „jucărele”, în pofida mobilizării întregului arsenal de care mai dispune Goe în a-şi apăra „cheseaua cu dulceaţă”.

Nu mai miră pe foarte mulţi dintre noi, 89 la sută conform rezultatelor ultimului referendum, faptul că „telenepoftitul de la ora şase post meridian”, adept profund convins al dictonului „statul sunt eu”, ne prezintă adoptarea perfect democratică a unei legi în parlament ca fiind o „continuare a loviturii de stat din 2012”, cheamându-şi la luptă tovarăşii întru „convingere”, doar pentru simplul fapt că ea, legea, nu se potriveşte concepţiei şi, mai ales, interesului domniei sale asupra problematicii abordate.

În fapt, el nu mai vorbeşte de multă vreme pentru noi, majoritatea covârşitoare, sufocantă a conaţionalilor săi, ci o face pentru cei „11 la sută” şi, mai ales, se adresează „cercului său intim de susţinători”, interni sau externi, pe care şi l-a construit cu dibăcia şi consecvenţa demne de o cauză mult mai potrivită funcţiei sale….

Rămâne de văzut cât de interesant mai este ,,omul” pentru cei cărora se adresează…

L-o mai ţine-n braţe Mam’ Mare?… I-o fi şi i-o rămâne atât de drag „nepotul Goe” încît să-ncerce a ne convinge şi a se convinge, din nou, că ,,dulceaţa nu dăunează grav pantofilor”?

PS: În ceea ce înseamnă legea „isteric-generatoare” adoptată: o fi bună, o fi rea? Nu mă pronunţ pentru simplul fapt c-ar fi altă discuţie.

Cert este faptul că şi aceasta-şi are, ca orice lege, într-o măsură mai mare de o parte sau alta, adepţii şi opozanţii ei.
Şi, la fel de sigur este şi faptul c-a fost gândită şi adoptată DEMOCRATIC, de către majoritatea parlamentară actuală, îputernicită prin votul majorităţii populare. Altfel spus, este legitimă… (Vasile VOICU)

One Response to Goe, cheseaua cu dulceaţă sau pantofii?

  1. danb 12/12/2013 at 05:51

    Cam trasa de par argumentatia cu democratia. Asa cum se spune la inceputul articolului motivele votului covarsitor pentru USL au fost vreo cateva; in primul rand Jos Basescu si dupa aia mai erau vreo cateva cum ar fi de exemplu interzicerea exploatarilor de la Rosia Montana. A facut ceva USL-ul din proiectele astea ? Unde-i Basescu ? S-a interzis exploatarea de la Rosia Montana ? E ca si cum ti-ai trimite un angajat sa cumpere paine si el isi cumpara cu banii tigari. Ce-o fi asta ? Mai reprezinta USL-ul 70% dintre electori in conditiile in care nu si-a indeplinit nicio promisiune, nici macar una singura, ba in unele cazuri , vezi Rosia Montana, a actionat exact pe dos ? Aici intervine vechea discutie din politica romaneasca, ca mandatul e de 4 ani si sa-i lasam 4 ani in pace. Ei, discutia asta in alte state NU EXISTA, politicianul care si-a incalcat promisiunile din campanie pleaca nene. Deci mai usor cu legea adoptata democratic, ca e cumva cam facatura ce fac ei acolo. Nu au fost votati sa-si acorde ei lor privilegii ci sa mai reduca din privilegiilor fostilor si eventual sa faca ceva si pentru popor.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.