Florin Secară: “Administraţia locală, la mila baronilor locali şi a Guvernului”

Ştim cu toţii că “politica lui Mischie” – “în pixul meu stau banii voştri”, patentată la începutul anilor 2000, sub guvernarea celui care cică ar fi încercat să se sinucidă şi nu a reuşit nici de la 20 de centimetri, respectiv Guvernul Năstase, după care a fost reinventată şi perfecţionată astăzi sub conducerea junelui Ponta şi sub atenta observaţie a noii generaţii de baroni locali ai USL.

Banii publici distribuiţi către administraţiile locale pe ochi frumoşi şi numai în funcţie de slugărnicia primarului faţă de preşedintele consiliului judeţean sau faţă de şeful de la centru reprezintă deja o practică păguboasă în România, căreia îi cad pradă sute de primării şi sute de mii de români.

Ca reprezentant al cetăţenilor din judeţul Vrancea, nu pot să nu remarc că la nivelul judeţului meu administraţiile locale sunt puternic discriminate atunci când vine vorba despre alocarea resurselor financiare. Avem, astfel, primării care huzuresc din banii publici, doar pentru că lustruiesc bombeurile lui Marian Oprişan, şi primării extrem de sărace, care, deşi nu au capacitatea de a-şi asigura singure resursele pentru finanţarea cheltuielilor curente, sunt puternic ignorate atât de guvern, cât şi de şeful baronilor locali.

Năruja, de pildă, o comună din centrul judeţului meu, se apropie să intre în istoria românilor ca fiind prima primărie care va intra în faliment, şi asta din cauza noilor acte normative promovate de Victor Ponta.

Lucrurile ar putea fi foarte simplu rezolvate, dacă s-ar dori! Fie Victor Ponta şi-ar respecta promisiunile electorale şi ar achita măcar o parte din arieratele acumulate de administraţiile locale pentru investiţii, fie “jupânul” judeţului Vrancea, Oprişan, ar trebui să arate vrâncenilor că toţi sunt cetăţeni români, şi să nu-i mai împartă în USL-işti şi non-USL-işti.

Nu am fost niciodată de acord ca unei administraţii locale să-i fie tolerate risipa şi un volum supradimensionat al cheltuielilor curente. Însă nu poţi abandona primării care se străduiesc din răsputeri să facă o viaţă mai bună semenilor lor.

Nu poţi să-l îngenuchezi pe primarul care se străduieşte să-şi modernizeze comuna, să electrifice localitatea, să aducă apă potabilă şi canalizare, să scoată uliţele din noroi şi să igienizeze şcoala din sat.

Din nefericire pentru vrâncenii mei, modul de a face administraţie patentat de Dragnea în Teleorman şi adoptat de Oprişan în Vrancea, nu-i va conduce nici la dezvoltare şi nici la modernizare, ci îi va transforma pe toţi în cetăţeni-captivi ai partidului de guvernare şi depedenţi de “pixul lui Oprişan”.

Deputat de Vrancea, Florin Secară

One Response to Florin Secară: “Administraţia locală, la mila baronilor locali şi a Guvernului”

  1. adi 05/06/2013 at 23:12

    nu inteleg cum mai are tupeu Secară sa se mai adreseze cetatenilor din judetul Vrancea din moment ce sta pe banii nostri printr-un artificiu portocaliu prin care cel dupa locul doi e pe primul loc. RUSINE

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.