Flash-mob organizat de Consiliul Naţional al Elevilor, la Dr. Turnu Severin

Consiliul Național al Elevilor organizează duminică, 20 noiembrie 2011, un flash-mob în orașul Drobeta Turnu Severin. Evenimentul va avea loc în Piața „Mircea cel Bătrân” și se va derula începând cu ora 9:30. În jurul orei 10:00, în urma unui semnal sonor dat, participanții vor „îngheța”, punând în evidență pancartele cu denumirea Consiliului Național al Elevilor.

Proiectul este realizat în cadrul adunării „Leadership Participativ pentru CNE” organizată de către Asociația Elevilor Mehendințeni în parteneriat cu Consiliul Național. Evenimentul aparține proiectului „CiNE în acțiune” finanțat prin programul „Tineret în Acțiune” prin acțiunea 5, Cooperare europeană în domeniul tineretului, și acțiunea 5.1, Reuniuni ale tinerilor cu responsabilii de politici de tineret.

Scopul proiectului este reprezentat de promovarea imaginii Consiliului Național al Elevilor și evidențierea rolului acestuia în viața tinerilor și în comunitate. Promovarea se va realiza printr-o întâlnire spontană și rapidă desfășurată într-un spațiu public și circulat, Piața „Mircea cel Bătrân”.

În cadrul acestui eveniment vor participa directorii Departamentului de Mobilitate-Informare-Formare-Consiliere ai Consiliilor Județene ale Elevilor și voluntari ai Asociației Elevilor Mehedințeni. Flash-mob-ul este coordonat de responsabilii județelor: Bihor, Vrancea, Vâlcea, Timiș, Mureș și Giurgiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.