Finanţele au încheiat protocoale cu 30 de primării pentru încasarea impozitelor

DGFP VranceaAdministraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea aduce la cunoştinţa persoanelor fizice care datorează impozit şi contribuţii aferente veniturilor din activităţi agricole că 30 unităţi administrativ teritoriale au încheiat protocoale cu instituţia noastră în vederea încasării acestora.

Lista cu unităţile administrativ teritoriale care au încheiat protocoale cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea până la data de 31.10.2013 se află publicată pe pagina de internet la secţiunea Informaţii la zi. Clic AICI !

Reamintim faptul că potrivit Ordinului comun al Ministerului Finanţelor Publice nr. 1714/2013 şi al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 3.246/2013 pentru aprobarea procedurii de încasare şi de virare la bugetul de stat şi bugetele asigurărilor sociale a sumelor încasare în numerar de către compartimentele de specialitate ale unităţilor administrativ teritoriale, precum şi a modului de colaborare şi de realizare a schimbului de informaţii dintre organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi organele fiscale din cadrul unităţilor administrativ teritoriale, persoanele fizice care datorează impozit şi contribuţii aferente veniturilor din activităţi agricole, precum şi accesorii pentru neachitarea la scadenta a acestora, pot efectua plata acestor obligaţii fiscale şi la compartimentele de specialitate ale unităţii administrativ-teritoriale corespunzătoare localităţii în care îşi au domiciliul fiscal, în numerar, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) în localitatea unde îşi au domiciliul fiscal nu exista o unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;

b) între unitatea administrativ-teritorială, prin primar, şi direcţia generală regională a finanţelor publice în a cărei rază se afla localitatea, prin directorul general sau împuternicitul acestuia, s-a încheiat un protocol în acest scop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.