Executivul a aprobat reorganizarea şi restructurarea Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Sănătăţii

Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri reorganizarea şi restructurarea Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Sănătăţii. Prin două hotărâri de guvern a fost aprobată reducerea de posturi din Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale atât la nivelul aparatului central al ministerului cât şi în unităţile subordonate.

„În urma procesului de reorganizare, în minister vor lucra 660 de persoane, comparativ cu 879 de persoane cât lucrează în prezent în minister şi în toate agenţiile preluate de aparatul central. În total, aparatul central va înregistra o reducere de posturi de la 1.229 la 922” a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În privinţa instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, prin actul normativ se vor reduce 2.222 de posturi, o reducere de la 12.128 de posturi la 9.906 de posturi. Reducerea personalului se va face după cum urmează:

* Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale va avea 1.032 posturi faţă de 1.376 în prezent;
* Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va avea 2.162 de posturi faţă de 2.882 în prezent;
* Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale va funcţiona cu un număr de 3.476 posturi faţă de 4.484 în prezent.
* Inspecţia Muncii va avea 3.236 posturi faţă de 3.386 în prezent

“Per total, la nivelul aparatului central şi la nivelul entităţilor subordonate reducerea va fi de la 13.357 de posturi la 10.828, însemnând 2.529 de posturi reduse, adică 19% din totalul de posturi. Cheltuielile de personal vor scădea cu 25% pentru că vor dispărea multe posturi de conducere” a adăugat Ioana Muntean.

* * *

De asemenea, a fost finalizat procesul de reorganizare şi restructurare a Ministerului Sănătăţii şi a unităţilor din subordine. “În urma reorganizării activităţilor, dintr-un total de 9920 de posturi existente atât în unităţile finanţate integral de la bugetul de stat, cât şi în unităţile finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat au fost reduse 1621 de posturi, dintre care 978 vacante” a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În cazul unităţilor finanţate integral de la bugetul de stat, ca de exemplu Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică, alte unităţi aflate în subordinea ministerului, din cele 7872 posturi finanţate integral de la bugetul de stat au fost reduse un număr de 918 posturi, reprezentând un procent de 11,66%. Din acestea, 579 erau ocupate iar 339 vacante.

Astfel, au fost diminuate 7 posturi din Min. Sănătăţii, un număr de 497 posturi din direcţiile de sănătate publică, 181 din unităţile subordonate MS şi 233 posturi de medici rezidenţi. Din cele 918 de posturi reduse, un număr de 339 erau vacante. Toate posturile de medici rezidenţi care au fost eliminate sunt neocupate.

Informatii primite de la Guvernul Romaniei

One Response to Executivul a aprobat reorganizarea şi restructurarea Ministerului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Sănătăţii

  1. Pariuri Sportive 11/07/2010 at 18:10

    Bine ca mai au pe cine sa restructureze..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.