Eminescu, între genialitate și dilema receptării

eminescuSă ne aducem pururi aminte de Eminescu, cel mai ales dintre poeţii acestui neam. Eminescu este sfântul preacurat al ghiersului românesc”, acesta este îndemnul de aur al lui Tudor Arghezi.

Noi, tinerii de astăzi, ne confruntăm însă, din păcate, cu riscul de a confunda rodul culturii române, poetul care întruchipează întreaga spiritualitate românească în forma ei cea mai pură cu un poet anost, monoton sau chiar sărac, o sensibilitate tristă şi inadaptată social. Iată ”etichetele” care i se atribuie din ce în ce mai des genialității eminesciene de generația noastră care pare să se îndepărteze cu înverșunare de componenta spirituală a existenței în favoare unei prea puternice apropieri de concret.

Încă din clasele mici, întâlnirea noastră cu opera lui Mihai Eminescu se produce într-un cadru standard, șablonizat am putea spune, context ce reduce întreaga complexitate a dimensiunii eminesciene la doua-trei secvențe lirice. Nu e de mirare astfel că adevărata lumină a Luceafărului îi mai atinge pe prea puţini dintre noi în condițiile în care şcolarii îl descoperă pe scriitor prin intermediul unei programe şcolară destul de rigide. Dacă l-am vedea încă de la început pe Eminescu, bărbatul îndrăgostit, jurnalistul, omul politic, dar mai ales Eminescu geniul universal cu o formaţie intelectuală şi spirituală de excepţie nu ar mai fi obligatoriu să îl percepem doar ca pe un obiect de studiu, iar întâlnirea cu el nu ar mai fi doar o sarcină pe care trebuie să o îndeplinim pentru o notă la limba română, ci ar deveni o plăcere și, în același timp, un veritabil proces revelatoriu.

Pe de altă parte, integrarea tot mai insistentă a scriitorului în canon, în convențiile conştiinţei publice, conduce inevitabil la pierderea esenţei creaţiei eminesciene. Eminescu a devenit mai mult un obiect de studiu decât de lectură, riscând să fie perceput din perspectiva unui abordari convenționale, monoton, un simplu capitol ce trebuie bifat. Nu realizăm însă că doar interacţionând cu opera sa complexă, doar hrănindu-ne din suferinţa lui, din dragostea lui, din scânteietoarea strălucire a gândirii sale devenim mai bogaţi spiritual.

Mihai Eminescu trebuie așadar înţeles ca un simbol al genialităţii întregii fiinţe naţionale a poporului nostru, reprezentându-ne în lumea întreagă. Eminescu este o binecuvântare pentru cultura română, iar noi, aşa cum a prevăzut Titu Maiorescu, trăim „sub auspiciile geniului lui”.

Enacache George-Cosmin, clasa a XI-a A (Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”). Coord. Prof. Carmina Stoian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE