Educația copiilor, prioritate pentru administrația liberală a comunei Tulnici

Primăria Comunei Tulnici derulează, în acest an, investiții importante în infrastructura școlară. Cel mai mare obiectiv de investiții în acest sector îl reprezintă construirea unei școli noi cu clasele I-VIII în satul Tulnici. Investiția se ridică la valoarea totală de 3,48 milioane de lei, din care suma de 3,34 milioane este asigurată prin PNDL. În același timp, aproape de finalizare este grădinița din satul Coza. ”Ne pare bine că am reușit să începem lucrările la Școala Gimnazială cu clasele I-VIII Tulnici. Contractul de finanțare l-am semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice încă din luna ianuarie. Va fi o școală modernă, cu toate dotările necesare pentru cei aproximativ 450 de elevi. Ne dorim foarte mult ca lucrările să se finalizeze până în vacanța de vară de anul viitor, astfel încât copiii din Tulnici să înceapă anul școlar 2020-2021 într-un imobil nou și modern. Cât privește grădinița din Coza, această lucrare se va finaliza până la sfârșitul lui 2019. Și grădinița va fi dotată cu tot ce trebuie pentru cei peste 20 de copii care sunt înscriși”, a declarat primarul liberal al comunei Tulnici, Aurel Boțu. Tot până la sfârșitul anului în curs, autoritățile locale vor să finalizeze lucrările la un grup sanitar nou de care vor beneficia elevii și cadrele didactice de la Școala Coza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.