Dragă frate ardelean,

De ceva vreme-ncoace nu mai contenești cu jignirile la adresa mea, „miticul„ de dincoace de Carpați, zugrăvindu-mă-n culori tot mai „atrăgătoare”, dragi celorlalți, nescăpându-ți niciun prilej în a-mi biciui umila-mi existență cu superioritatea-ți crăiască, cu o tot mai răutăcioasă satisfacție, ba, de cele mai multe ori, cu o îndârjire demnă de-o cauză mai bună, inventând motive năucitoare pentru a o face, …

Susții că-mi ești frate, realitate care mă bucură, dar constat că m-ai dori acel frate mai tălâmb, ce nu iese din cuvântul fratelui mai iscusit, așa cum te consideri, ba m-ai vrea și ridicându-ți din când în când imnuri de slavă, probabil reminiscențe ale secolelor de toleranță de care-ai avut parte în cealalată frăție.

E normal să te mândrești cu Timișoara, Clujul sau Aradul – chiar și așa, construite-n mare parte de către toleranții valorificatori ai muncii tale în liniștea veacurilor, liniște asigurată-n mare parte prin jertfa miticilor munteni și moldoveni- da nu-ți înțeleg plăcerea în a ponegri și bagateliza Iașiul, Constanța sau Craiova – în fond și unele și altele fiind ale noastre- și mă doare felul în care încă adori Viena și desconsideri Bucureștiul!!!

Probabil încă-ți viile amintiri ale povestioarelor copilăriei tale despre isprăvile bunicilor și străbunicilor, cu vreun rest de ciocolată, de pastramă sau de orice s-ar fi nimerit pitite-n sânurile transpirate pe altarul „deservirii” sindrofilor cu valsuri vieneze din castelele ce-ti umflă azi pieptul de mândrie, pentru a le aduce acasă, te-apropie mai mult de capitala crăiască decât de miticul București, pe măsura puterii de pătrundere în amarul lacrimei povestitorului a minții neîncercate a copilului ?…

Nu te-am întrebat niciodată de ce atunci, la Șelimbăr, ai stat deoparte, că, deh, n-oi fi fost prost să te arăți „partizan”, ca moldovenii ăia ai lu’ Movilă (!), să te implici fără a cunoaște deznodământul încleștării din drumul Viteazului spre Alba, cetate a unirii pe care azi, cu nesimțirea mândriei nemăsurate, nu te sfiești a ți-o revendica în exclusivitate, in disprețul „osemintelor mitice” ce ne innobilează munții, preț al trecerii Carpaților de către „batalioanele române” – întru consfițirea și desăvârșirea visului de aur al miticului- craiovean, ucis mișelește la Câmpia Turzii, în timp ce tu, probabil, trebăluiai prin grajdurile împărătești(!)- curajul, eroismul și sacrificiul acestor batalioane fiind disperat invocate atunci, pentru ca apoi să fie evlavios evocate, chiar în cântecele voastre, istoria nemenționând nici măcar o acțiune de sprijin a „nemiticilor răbdători-cumpănitori” ai șanselor de izbândă!…

Da, suntem diferiți, fiecare cu plusuri și minusuri în raport cu celălalt, cu realizări inegale, ceea ce-ar trebui să ne completeze, nu să ne dezbine, nu să ne împartă în „proști și principiali”, în funcție de convingerile și alegerile noastre.

Cât de „român, aici pe veci stăpân” poate fi cel ce-și pârăște-n fel și chip străinilor fratele, invocând, inchipuit, pericolul acțiunilor străinului neagreat de el, sprijinind și aplaudând ipocrit pe cele ale „străinului cel bun”, măsurând loialitatea in termeni de oportunitate, avantaj și convenbil???

Da, și eu te consider frate, doar că frații nu se batjocoresc în fața lumii, nu-și aruncă-n față vinovății reale sau închipuite, nu-și inventează unii altora „beteșuguri” și nu-s trufași, zeflemitori sau batjocoritori unul față de altul!
Mai ușor cu superioritatea-ți imperială, frate, că prea lămuritoarele-ți răspunsuri la „ce a scos din voi apusul(?)” – durerea durerilor eminesciene – ți-ar putea demola definitiv „școala ardeleană”, fără ca Luchian, pierdut printre acordurile rapsodiei enesciene, s-apuce măcar a o „imortaliza”, obligându-l pe Iorga la un alt recurs al istoriei!!!

Apropos, „fratelo”, știai că Enescu, unul din „ăști patru corifei” ai culturii mondiale, născuți și trăitori în ținutul ăla „mitic, vai di ei” al Botoșanilor, a plecat la Viena temător în a-și dezvălui identitatea de român, ca nu cumva să credă ăia că se laudă???

PS: Am scris , „mitic” și subiectiv, în așteptarea unor raspunsuri, replici „nemitice”, la fel de subiective.

(Vasile VOICU)

One Response to Dragă frate ardelean,

  1. Adrian Apostol 15/12/2018 at 18:01

    Felicitari!

    Inca un exemplu clar al politicii dvs. editoriale de a crea falii. Un articol chinuit in argumente pentru a ajunge la o concluzie. Romanii nu mai sunt…romani.

    Total eronat si tendentios.

    Autorul articolului nu intelege un lucru. Nu mostenirea arhitectonica este relevanta, desi realizata in parte si de romanii aflati sub jug. Conteaza in mod primordial prezentul reliefat prin: respectul istoric, cum reusesti sa o pui in valoare si cum o gestionezi.

    “Miticul” de la sud de Carpati nu este generalizat in Ardeal. Este doar acea persoana care se pliaza dex-ului pe definitie: “MITIC, -Ă, mitici, -e, substantiv masculin, adjectiv (familiar depr. peior.) persoană născută în București, (figurativ) persoană cu apucături urâte.” Mai nou aici intra si grosul clasei politice de la Bucuresti.

    Un “ardelean” din Focsani.

    Cu stima,
    Adrian

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.