DOCUMENTE: BEJ Vrancea și BEJ Alba au dat decizii diferite în privința bannerelor privind referendumul. BEJ Vrancea susține că REFERENDUMUL este asimilat alegerilor pentru… Senat și Camera deputaților! În ce țară trăim?

Referendumul pentru revizuirea Constituției se organizează în baza Legii 3/2000, lege care prevede la art. 30 faptul că cetățenii au dreptul la campanie pentru referendum. De altfel, reprezentanții Comitetului de Inițiativă Cetățenească au precizat ieri faptul că ”această campanie privind referendumul NU cade sub incidența Legii 208/2015 pentru că NU se desfășoară simultan cu niciun tip de alegeri politice (art 15/1/ din Legea 3/2000) și nici a Legii 334/2006 întrucât si cetățenii – nu doar partidele politice – au dreptul la campanie potrivit art 30 din Legea 3/2000”. În plus, cheltuielile cu materialele informative pentru referendum NU sunt decontate de la bugetul statului, așa cum se întâmplă la alegerile politice.

În aceste condiții, avem deja în România decizii diferite în cazuri similare, cu privire la bannerele informative amplasate în mai multe localități din România. Astfel, o sesizare făcută la BEJ Alba a fost respinsă, în vreme ce sesizările făcute la BEJ Brăila și BEJ Vrancea au fost admise. Decizia de la BEJ Vrancea NU este definitivă, ea putând fi contestată în 48 de ore la BEC, așa cum a precizat BEJ Alba în dispozitivul hotărârii.

Întrebarea este: cum poți justifica o decizie susținând că se aplică legislația privind alegerea… Senatului și Camerei deputaților, când la mijloc este vorba de un REFERENDUM de revizuire a Constituției?

  1. DECIZIA BEJ Alba: RESPINGE solicitarea!

2. Decizia BEJ Vrancea: ADMITE sesizarea (formulată de aceeași persoană)

3. BEJ Vrancea se raportează la Legea 208 privind alegerea… Senatului și a Camerei Deputaților, deși pe 6 – 7 octombrie avem REFERENDUM!

3.1 La art. 65 se face referire clară la candidați, partide politice, alianțe politice etc.. Absolut nicio legătură cu noțiunea de REFERENDUM.

4. Peste tot în Legea 208 se face referire la partide politice, alianțe politice, candidați independenți. Ce legătură au cu REFERENDUMUL?

5. BEJ Vrancea s-a raportat și la Legea 334 privind finanțarea activității PARTIDELOR POLITICE. Care-i legătura cu REFERENDUMUL?

6. Aceeași Lege face referire la partide și alianțe politice, candidați independenți. Pe 6 – 7 octombrie avem REFERENDUM, nu alegeri locale sau parlamentare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE