Deputatul Ion Ștefan anunță o nouă sesiune de instalare a rețelelor Wi-Fi din bani europeni în localitățile din Vrancea

Comisia Europeană a demarat, joi, 4 aprilie, o nouă sesiune pentru finanţarea de către municipalităţi a reţelelor de tip Wi-Fi “hotspot”, administrațiile locale având posibilitatea instalării unor puncte de acces public şi gratuit la internet fără fir în cadrul programului WiFi4EU”, a anunțat deputatul PNL de Vrancea, Ion Ștefan, într-o declarație de presă. Ștefan a precizat în continuare faptul că ”programul oferă bonuri de 15.000 euro, pe care administraţiile locale, inclusiv cele din Vrancea, le pot folosi pentru a instala puncte de acces Wi-Fi în spaţii publice: biblioteci, muzee, parcuri sau pieţe publice.

La precedenta etapă, o serie de localități din Vrancea, între care majoritatea conduse de edili liberali, au depus proiectele online și au fost selectate pentru implementare. În această perioadă, localitățile în cauză, precum Vizantea Livezi ori Homocea, derulează etapa de instalare a echipamentelor Wi-Fi.

Aceasta este cea de-a doua etapă, din cele cinci campanii de depunere a cererilor, care vor fi lansate până la sfârşitul anului 2020. Administraţiile eligibile vor primi un voucher de 15.000 de euro pentru a instala un hotspot Wi-Fi funcțional, în termen de un an şi jumătate de la acordarea acestuia. Voucherul va acoperi costurile echipamentului Wi-Fi şi instalarea hotspoturilor în spaţii publice. La rândul lor, administraţiile câștigătoare vor trebui să plătească abonamentul la internet şi întreţinerea echipamentului pentru a oferi conectivitate Wi-Fi gratuită şi de calitate superioară timp de cel puţin trei ani.

Pentru a fi eligibili, solicitanţii trebuie să fie înregistraţi pe portalul WiFi4EU.eu, iar selecția câştigătorilor se va face pe principiul “Primului venit”.

Până în 2020, sunt puse la dispoziţie 120 de milioane de euro din bugetul UE pentru finanţarea echipamentelor care furnizează servicii Wi-Fi publice gratuite.

Deputat PNL de Vrancea Ion ȘTEFAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.