Declarație politică a senatorului PNL de Vrancea, Cătălin Toma, referitoare la rezultatele Evaluării Naționale

Titlul declarației mele de astăzi este „Rezultatele de la Evaluarea Națională, un semnal de alarmă pentru toată societatea românească”

În calitate de cadru didactic mă văd nevoit să acord timp, din nou, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la direcția către care se îndreaptă învățământul românesc. Rezultatele de la Evaluarea Națională, cu doar 73% dintre elevi care au obținut medii mai mari sau egale cu 5, sunt mult mai slabe decât anul trecut și reprezintă o statistică care ar trebui să producă mai mult decât rumoare.

În anul Centenarului, constatăm scăderea numărului elevilor capabili să treacă acest examen de la final de gimnaziu, iar factorii care au contribuit și contribuie la rezultatele slabe se cunosc de ani de zile.

Conform situaţiei statistice generale prezentate de Ministerul Educației Naționale, din cei 142.847 de candidaţi prezenți, 104.972 de candidați au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, reprezentând 73,5%. Dintre aceștia, doar 319 candidați au avut media generală 10, iar procentul de participare a fost de 94,8%, mai exact 142.847 de elevi prezenţi dintr-un total de 150.603 elevi înscrişi. Așadar, 8.000 de elevi la nivel național au absentat din motive care nu fac cinste societății românești și desprer care voi vorbi cu altă ocazie.

Anul trecut, 77% dintre candidaţi (108.294 elevi) au obţinut medii peste 5, în timp ce 23% (32.418 elevi) au obţinut medii de 2, 3 sau 4.

Stimați colegi parlamentari,

Cu regret constat că societatea românească nu vrea sau nu poate, prin pârghiile pe care le are să contribuie la un act de învățământ de calitate, îngreunând situația cadrelor didactice din țară. Iar cei care pot și nu vor să rezolve gravele probleme din învățământ vor fi victime la rândul lor, la pachet cu copiii și nepoții noștri.
Lipsa de profesionalism de care ne plângem azi în anumite zone se va extinde în mai toate domeniile, peste 10, 20 sau 30 de ani. Învățământul, sănătatea și situația demografică sunt cele trei domenii care ar trebui să devină prioritare pentru România anului 2018, la 100 de ani de la Marea Unire.

Vă mulțumesc!

Cătălin Toma, senator PNL de Vrancea, Circumscripția 41.

20 iunie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE