Daniel Tudor, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, a demisionat

Daniel Catrangiu si Tudorel TrofinDomnul Daniel Tudor, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, a declarat: ‘’În contextul celor mai recente modificări legislative referitoare la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care menționează incompatibilitatea între membrii Consiliului ASF și membrii Parlamentului României și din motive personale am decis să demisionez din funcția actual, întrucât eu și soția mea am putea fi în situație de incompatibilitate, din punct de vedere juridic. Consider că este normal să renunț eu, întrucât soția mea a fost aleasă în Parlament prin votul uninominal al cetățenilor, pentru un mandat de 4 ani. Consider că la împlinirea exact a unui an în această funcție (am fost ales de trei ori) mi-am îndeplinit o parte din obiective și am reușit să îmi aduc, atât cât am putut, aportul și suportul pentru piața asigurărilor’’.

Autoritatea de Supraveghere Financiară dorește să informeze publicul că, în urma celor mai recente modificări legislative, a luat act de faptul că numărul membrilor Consiliului ASF va fi redus de la 11 la 9 și de modificarea situațiilor de incompatibilitate care pot surveni pentru membrii Consiliului ASF.

Până la numirea noii componențe, restrânsă la un număr de 9 membri ai Consiliului, atribuțiile vicepreședintelui ASF pentru sectorul asigurări-reasigurări vor fi preluate de prim-vicepreşedintele Daniel Dăianu, după ce demisia domnului Daniel Tudor își va produce efectele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



RECLAMA TA AICI!

Cere o ofertă de publicitate trimițând o solicitare la adresa de e-mail vranceamedia@gmail.com.