VIDEO. Cristi Irimia, consilier județean PNL: ”Oprișan a lipsit de la prima ședință ordinară a CJ, iar majoritatea PSD-ALDE nu a dat dovadă de deschidere către discutarea unor probleme importante ale administrației”

Cristi Irimia CJ consilierIeri a avut loc prima ședință ordinară a Consiliului Județean Vrancea din legislatura 2016 – 2020, ședință de la care a lipsit președintele Marian Oprișan, șeful PSD Vrancea. Am solicitat vicepreședintelui CJ Ionel Cel-Mare și secretarului județului, Raluca Dan, detalii despre absența lui Oprișan, dacă și-a motivat în vreun fel lipsa, iar răspunsurile primite nu au fost elocvente din punctul meu de vedere.

Conform art. 43 din Regulamentul de funcționare a CJ, prezența consilierilor județeni la ședințe este obligatorie, iar dovada motivării trebuie depusă la secretarul județului până la ședința următoare.

Cum însă, în discuție este vorba chiar de președintele CJ Vrancea, ales primul pe lista consilierilor județeni PSD, mi se pare o dovadă de responsabilitate administrativă să fie anunțat secretarul județului cu privire la motivele absenței, iar acestea să fie comunicate plenului înaintea ședinței ordinare.

În condițiile în care, conform art. 114 (2) din Legea 215/2001, ”Președintele CJ răspunde în fața Consiliului Județean de buna funcționare a administrației publice județene”, este de la sine înțeles interesul legitim al oricărui consilier să știe de ce șeful administrației publice județene absentează de la ședințele ordinare. Mai ales că nu este prima dată, Oprișan făcându-și un obicei din a lipsi.

Ordinea de zi din 2 august poate fi consultată AICI.

În continuare, voi prezenta succint o serie de probleme dezbătute în cadrul ședinței ordinare de ieri:

  1. CJ Vrancea a validat doi noi consilieri judeţeni PNL, Paul Andrei Lungu (26 de ani) şi Victor Ciumac (29 de ani), PNL devenind astfel partidul cu media cea mai mică de vârstă a consilierilor județeni.
  2. Am solicitat consilierilor PSD (video de la minutul 32.40) care l-au nominalizat pe Dragoș Bîrlădeanu (vicepreședinte CJ) ca reprezentant al CJ în Consorțiul Regional al Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, să aibă în vedere faptul că este nevoie de un expert pe fonduri europene care să reprezinte cu maximă eficiență interesele CJ în Consorțiu. Conform CV-ului depus pe site-ul CJ, Bîrlădeanu nu are expertiză în ceea ce privește fondurile europene. De-a lungul anilor, reprezentanții CJ nu au negociat cu eficiență la mai multe capitole, astfel că județe precum Constanța, Galați și Brăila și-au tăiat ”partea leului” din bugete.
  3. Colegul meu, Emilian Diaconu, a solicitat introducerea pe ordinea de zi a punctului DIVERSE, propunere refuzată de majoritatea PSD-ALDE, cea care consideră, probabil, că în cadrul CJ nu se pot discuta și alte probleme ale administrației județene în afară de cele de pe ordinea de zi. Un editorial pe această temă a scris jurnalistul Cătălin Stancu. Clic AICI.
  4. La ședință, în calitate de invitat, a participat și directorul Spitalului Militar, Constantin Adochiţei, care a spus că Ministerul Apărării nu mai vrea reprezentanţi CJ în Consiliul de Administrație. Adochiței: ”Noi am vrea să fie un reprezentant al CJ la spital însă ordinele interne militare nu mai permit. Oricum, ne simțim izolați, chiar ignorați, pentru că reprezentantul CJ în perioada 2016 – 2020 a fost în CA al Spitalului Militar dar nu ne-a ajutat cu nimic.”. În replică, medicul Aura Eșanu (consilier județean PSD) a spus că nu a fost invitată la ședințele CA, lipsind timp de 4 ani de la întruniri. A ieșit astfel la iveală faptul că deși a fost numit în CA la Spitalul Militar, Aura Eșanu nu doar că nu a participat la ședințe, dar nici nu s-a interesat vreodată, dovedind lipsă de implicare.
  5. Colegul meu Adrian Crețu a fost votat să facă parte din Colegiul Director al DGASPC Vrancea.
  6. Colega mea Dorina Vraciu a adus în discuție situația dramatică a localităților care de la 1 august 2016 nu mai au unde să ducă gunoiul. ”Rampa de la Tecuci s-a închis. 52 de localități aveau contracte în derulare. Proiectul de management al deșeurilor bate pasul pe loc. Ce fac oamenii din cele 52 de localități?”. În replică, vicepreședintele Ionel Cel-Mare a spus că astăzi va rezolva problema la Tecuci, urmând să se întâlnească personal cu primarul de acolo și cu reprezentanții firmei specializate. Cel-Mare a promis solemn că până la finalul anului proiectul Vrancea Curată va fi finalizat.
  7. Colegul meu Emilian Diaconu a propus ca pentru drumul de la Vrîncioaia să se găsească o sursă de finanţare externă, din cauza costului uriaș al lucrărilor – 2,9 milioane lei /  km.

Imagini VIDEO de la ședința CJ pot fi urmărite pe contul meu de Facebook.

UPDATE (Video preluare de pe Știrile Vrancei):

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE