Concert vocal instrumental la Ateneul Pastia

Asociaţia Home of Strings si Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia” Focsani, organizează în data de 28 iunie, ora 19, la Sala Mare a Ateneului Popular, Concertul Vocal Instrumental susţinut de Florin Mitrea Violoncel, Iustinian Zetea Bas şi Maria Ungheanu soprană, acompaniaţi la pian de Andreea Butnaru.

Vor fi interpretate lucrări ale compozitorilor S. Rahmaninov, A.Piazzolla, B.Bartok. G.Donizetti, G. Rossini, V. Bellini, G. Verdi.

Florin Mitrea este un artist autentic a studiat la Bucureşti şi Berlin, a cântat şi cântă cu pasiune în orchestre şi ansambluri camerale, precum şi în ipostaze solo. A devenit, la 27 de ani, cel mai tânăr şef de partidă al unei orchestre româneşti prestigioase, Orchestra Naţională Radio.

Andreea Butnaru a studiat pianul de mică, dezvoltând pentru el pasiunea care a dus-o spre Conservatorul din Bucureşti şi apoi către Universitatea de Arte din Berlin. Dublu licenţiată şi doctor în muzică, lector al Universităţii de Muzică din Bucureşti, iubeşte scena şi muzica clasică mai mult decât orice.

Iustinian Zetea a absolvit în anul 2005 Liceul de Artă din Baia Mare, iar în 2009 Facultatea de Interpretare, secţia Canto. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. În 2011 şi-a definitivat masterul la Univesitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Facultatea de Interpretare, secţia Canto şi, în prezent, este doctorand în anul III, al aceleiaşi universităţi. Din 2014 este angajat al Operei Naţionale Bucureşti.

Maria Ungheanu este o persoană veselă , disciplinată, pasională, cu un simţ foarte dezvoltat al importanţei trăirii mesajului compozitorului. Iubeşte scena şi muzica de Operă, este absolventă a Academiei de muzica din Bucureşti .

Se va interpreta aria Qui la voce… Vien diletto din Opera I Puritani de V. Bellini, aria ,,Una voce poca fa’’ din Opera Bărbierul din Sevillia de G. Rossini, duetul ,,Signorina in tanta fretta’’din Opera Don Pasquale de G. Donizetti.

Aşteptaţi-vă aşadar la momente deosebite oferite de acesti artişti. Recitalul va prilejui publicului bucuria întâlnirii cu lucrări celebre ale marilor compozitori.

Prin acest concert dorim sa daruim emotie si buna dispozitie, sa indemnam la sensibilitate pentru că prin muzică de Operă poţi mobiliza oamenii către frumos şi poţi schimba destine oferind tu însuţi exemplu.

Biletele se pot procura de la Agenţia de bilete a Ateneului Popular la preţul de 20 lei şi 10 lei, preţ redus pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE