”Comunisme” (de Vasile VOICU)

Tot „survolând” rețelele de socializare, uit adesea de zisa-i lui Nicolae Iorga, „dacă faci observație prostului, riști să te trezești cu el în discuție…”, mai ales în ceea ce-i privește pe prietenii și cunoscuții de la care am oarece pretenții, și „merg” pe crezu-i lui Ioan Slavici, „o singură datorie are omul: să nu fie prost…”, – chiar dacă tot mai mulți dintre tinerii noștri îi „știu” vag pe cei enumerați aici, eventual, neamintindu-și să-i fi auzit „manelind” prin cluburile frecventate de ei, ca fiind două rude îndepărtate, ceva străbunici ai bunicilor lor – și, sfătuind, virtual, pe unul și altul „să mai dea prin gramatici…”, îmi „umplu” invariabil frigiderul cu ofrande sau îmi amintesc instant de morții familiei…

Un recent sondaj sau studiu al nu știu cărei instituții „evropinești” ne arată zilele astea cum c-ar fi crescut alarmant procentajul analfabeților funcționali în rândul românilor, c-am avea printre noi tot mai mulți indivizi care nu înțeleg mai nimic din ceea ce citesc (adaug c-avem și tot mai mulți care nu scriu corect)… Informație seacă, dureroasă, rece, ce, din păcate, lasă și mai „rece” opinia publică românească, amintită de câteva mijloace mass-media la „și altele”, pierdută printre preocupările mult mai „cool” ale societății, că nu s-o compara cu isprăvile „nu-ș cărei dive”, cu „înțolirea primei dameze” în vizitele oficiale sau cu pățaniile coanei Udrea prin Costa Rica…

Totuși, ici-acolo, obișnuiți a căuta vinovățiile în afara noastră, mai auzim câte-o înjurătură adresată politicienior – vinovații de serviciu pentru toate făcutele și nefăcutele -, cum c-avem încă multe școli cu „veceu-n fundul curții” și fără apă curentă, cum c-avem personal didactic slab pregătit, cum că…, în general, nici școala nu mai este ceea ce era, așa cum nu mai sunt multe, de te și întrebi tot mai îndreptățit de ce, naiba, ne-am transformat dintr-o societate, în care lucrurile mergeau mult mai bine, într-o alta, cea de azi, în care toate merg mult mai prost(?), fără ca măcar să ne treacă prin „tărtăguță” ipoteza propriei vinovății…

Ba, mai mult, cel ce s-ar încumeta „a pune pe tapet” o asemenea năstrușnicie, vinovăția părinților pentru degradarea permanentă a școlii românești, ar fi, cel mai probabil, linșat, că doar nu ne-om apuca acum, în societatea asta atât de evoluată, „să dăm milităria jos din pod” și să nu mai fim „prietenii” copiilor noștri, fiind mai exigenți cu ei și cu programul lor, fiind mai atenți la anturajul și comportamentul lor, fiind mai interesați de frecventarea școlii de către aceștia și de rezultatele lor, să nu mai învinovățim dascălii pentru notele proaste ale progeniturilor, fiindu-le părinți adevărați!…

Și, ceea ce-ar fi mult mai eficient, să-ncercăm a fi noi, părinții, azi, și să ne comportăm ca atare, în tot și-n toate, așa cum am vrea să fie ei, copiii noștri, mâine, fiind arhicunoscută influența modelului părintelui asupra copilului!!!
Programele de învățământ ale școlii se derulează uniform cu toți elevii, transmițându-le cunoștințe, formând și perfecționând deprinderi, cunoștințe și deprinderi ce „prind neuniform”, în funcție de inteligența, capacitatea, caracterul și disponibilitatea elevului, inteligența și capacitatea fiind în ”responsabilitatea” naturii și a geneticii, caracterul și disponibilitatea fiind în sarcina părinților și a familiei.

Deh, comunisme, cum mă tot acuză copiii mei…

(Vasile Voicu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



STIRI LIVE